Reclamă

Adrian Mutu nu prea mai are nevoie de prezentări. Acesta a pus de multe ori România pe harta fotbalului internațional și a creat o imagine puternică în sport. Adrian Mutut este dispus să investească averi în aspectul fizic, așa cum îi stă bine unui briliant.

Adrian Mutu, bani grei pentru imaginea sa

Adrian Mutu este conștient că imaginea sa vinde foarte bine. Briliantul nu se uită deloc la bani atunci când vine vorba de investitiții personale și nici de data asta nu s-a abătut de la regulă. Adi a scos din buzunar nici mai mult, nici mai puțin de 20.000 de euro și spune că a meritat. Mutu nu vrut să își schimbe radical înfățișarea, ci și-a îmbunătățit zâmbetul.

Adrian Mutu și-a dorit o dantură ca la Hollywood și a mers pe premisa că dai un ban, dar stai în față. Briliantul a mers la unul dintre cei mai renumiți specialiști și, după ce a încercat un filtru, s-a convins că fațetele sunt cea mai bună opțiune. Întreagă intervenție a durat aproximativ două săptămâni, dar rezultatul este fix așa cum se aștepta el.

„Te naști cu anumite calități, dar pe parcurs trebuie să le îmbunătățești. L-am ales pe doctorul Yazan  AQ, pentru că este un profesionist, bineînțeles, și este foarte atent la detalii. Dorința mea de a avea dinții perfecți s-a îndeplinit”, spune Adrian Mutu.

Briliantul este acum liber de contract

Adrian Mutu este liber de contract după despărțirea de U Craiova 1948. Briliantul așteaptă o ofertă, chiar dacă a anunțat că vrea să aibă o pauză de câteva luni. Mihai Stoichiță a declarat că Mutu nu este o variantă luată în calcul pentru funcția de selecționer, mai ales acum când are de gând să semneze cu o echipă din Ungaria.

„M-a luat prin surprindere, nu mă așteptam. Dar probabil el știe mai bine ce e în sufletul lui și prin câte a trecut. Eu cred că nu a fost corect ce i s-a întâmplat de-a lungul timpului. Cred că trebuia să fie mult mai răbdător cu el. Atunci când a avut susținere a și dovedit, mă refer la naționala de tineret. O să vedem ce se întâmplă, poate o să se răzgândească”, a spus Mutu.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro