Reclamă

Minora, în vârstă de 13 ani, a povestit familiei și conducerii școlii calvarul prin care a trecut. Au aflat și polițiștii, dar s-a decis ca agresorul de 31 de ani să fie cercetat în libertate. Mai grav este că oamenii îi iau apărarea bărbatului și spun că minora este de vină pentru abuzul sexual prin care a trecut.

Adolescenta este elevă la o școală din comuna Ruginești, județul Vrancea. Deși are doar 13 ani, lucrează la o stână în timpul liber, unde a fost și abuzată de bărbatul de 31 de ani.

Minora a povestit atât părinților, cât și conducerii școlii unde învață, ce s-a întâmplat. Se pare că individul a profitat de ea și a abuzat-o sexual în timp ce aceasta era la stâna respectivă.

Au fost alertate autoritățile în acest caz șocant, iar fata a fost dusă la Serviciul de Medicină Legală pentru expertiză medico-legală. Aici, medicii care i-au făcut controlul au confirmat că a avut raporturi sexuale.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru act sexual cu un minor, dar în ciuda dovezilor și a acuzațiilor deosebit de grave, este cercetat în libertate. Așa că minora trăiește în spaimă, în timp ce agresorul său se plimbă încă pe ulițele din sat.

Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, de 31 de ani, din comuna Ruginești ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani. În acest caz, a fost sesizată D.G.A.S.P.C. Vrancea pentru luarea măsurilor din competență. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor., transmite Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea

Localnicii iau apărarea bărbatului și spun că minora este de vină pentru faptul că a fost violată

Despre faptele groaznice ale bărbatului au aflat și consătenii săi, care însă îi sar în apărare. Se pare că aceștia nu-l consideră de vină pe agresor, deși a abuzat o minoră.

Ba mai mult, cei mai mulți susțin că fata ar fi de vină, pentru că s-a dus singură la stână, deși știa ce o așteaptă. Iar unii cred că între cei doi este vorba de o relație amoroasă și nu de un viol, după cum spune adolescenta.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro