Reclamă
Reclamă

Un adolescent de 14 ani, care făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orșova, județul Mehedinți, a murit electrocutat după ce s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv.

Potrivit IPJ Mehedinți, incidentul tragic a avut loc în data de 11 iunie, în jurul orei 17.20. Poliția municipiului Orșova a fost sesizată cu privire la o persoană electrocutată în complex. La fața locului s-au deplasat polițiștii orșoveni, care au stabilit că minorul, în timp ce se juca împreună cu alți colegi, s-a ascuns în camera tehnică a unității, pe un panou electric, unde a fost găsit decedat.

„La data de 11 iunie a.c., ora 17.20, Poliția municipiului Orșova a fost sesizată cu privire la faptul că la complexul sportiv din municipiu, o persoană s-ar fi electrocutat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii orşoveni care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un minor de 14 ani, în timp ce se juca împreună cu alţi colegi din cadrul complexului, acesta s-ar fi ascuns în camera tehnică a unităţii, pe un panou electric, fiind găsit decedat”, a transmis IPJ Mehedinți.

Reclamă

Trupul băiatului a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie și stabilirea cauzei decesului.

În urma acestui incident, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro