Aditya-L1: Misiunea indiană transmite imagini noi ale erupțiilor solare din mai

Data actualizării: 10/06/2024

Misiunea indiană de observare a Soarelui, Aditya-L1, a transmis luni imagini cu erupții solare înregistrate în luna mai, ceea ce ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine impactul climei spațiale asupra Pământului, conform Organizației Indiene de Cercetări Spațiale (ISRO).

Activitatea Soarelui a fost înregistrată cu ajutorul a două instrumente de teledetecție aflate la bordul sondei spațiale Aditya-L1 în săptămâna 8-15 mai, când au avut loc o serie de erupții solare intense și ejecții de masă coronală (CME), a precizat ISRO într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Telescopul SUIT (Solar Ultraviolet Imaging Telescope) și coronograful VELC (Visible Emission Line Coronagraph) au fost cele două instrumente care au captat imaginile, publicate luni de ISRO pe contul său de pe rețeaua X, și care permit observarea diferitelor modificări ale câmpului magnetic.


Ca urmare a naturii aparte a erupțiilor solare din 8 și 9 mai, ambele instrumente au fost protejate pentru a se evita o potențială deteriorare în timpul perioadei de activitate solară crescută, a dezvăluit agenția spațială indiană. Activitatea lor a fost reluată pe 14 mai, după ce instrumentele și-au finalizat procesele de calibrare, iar intensitatea activității solare a scăzut.

Citește și:

Aditya-L1 se află în prezent la 1,5 milioane de kilometri distanță de Pământ și este constituit dintr-un satelit dedicat studiului complet al Soarelui. Aceasta este prima misiune solară propulsată de India, care va ajunge, la 127 de zile de la lansare, pe 2 septembrie 2023, la primul punct Lagrange (L1), locul în care forțele gravitaționale ale Soarelui și Pământului se află în echilibru.

ISRO și-a făcut un nume în ultimii ani prin atingerea mai multor borne în domeniul cercetării spațiale, inclusiv lansarea și alunizarea misiunii spațiale fără echipaj uman Chandrayaan-3, care a plasat un rover în apropierea Polului Sud al Lunii, niciodată explorat anterior.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨