Oana Moșneagu și Vlad Gherman au fost destul de reticienți la început cu relația lor. Cei doi nu au vrut să se afișeze peste tot, mai ales că, în continuare, filmează alături de Cristina Ciobănașu. Presiunea din partea fanilor, dar și faptul că au apărut deja zvonuri legate de relația dintre ei, au făcut ca cei doi să recunoasă că sunt un cuplu.
Vlad Gherman poate spune că a ieșit soarele și pe strada lui. După luni întregi în care a suferit după Cristina Ciobănașu, lucrurile s-au aliniat în favoarea lui. Actorul a decis să dea o nouă șansă iubirii și, astfel, a cunoscut-o dintr-o altfel de perspectivă pe Oana Moșneagu, colega lui de platou.
Oana Moșneagu, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu încă sunt colegi de platou
Oana și Vlad filmează de mai bine de un an la serialul „Adela”. Cei doi au fost, inițial, doar amici. Oana a fost alături de Vlad pe tot parcursul etapei sale de după despărțirea de Criss. La început, actorii erau foarte bune prieteni și glumeau mereu unul cu celălalt. De aici până la sentimente adevărate a mai fost un singur pas.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au tachinat mult timp până când au realizat că pot fi mai mult decât prieteni. Fanii au speculat încă de la început asta, de când cei doi au mers în primele vacanțe împreună. Urmăritorii îi întrebau dacă formează un cuplu, dar tot ce au primit din partea actorilor au fost refuzuri.
Acum, că totul este oficializat, relația lor a trecut la un alt nivel. Lucrurile par din ce în ce mai serioase între ei, așa că Oana i-a cunoscut deja familia lui Vlad. Nu mulți știu că actorul mai are o soră, Alexandra care se înțelege de minune cu Oana Moșneagu. Vlad a surprins câteva cadre cu cele două și se pare că Alexandra a primit-o cu brațele deschise pe noua iubită a fratelui ei.