Sunt persoane care consideră că serurile anti-COVID sunt benefice, în timp ce alții consideră că acestea le fac mai mult rău decât bine. De aceea, oamenii de știință cercetează continuu pentru aflarea oricăror efecte adverse care pot pune în pericol viața oamenilor.

1. Efectul advers al Pfizer de care se teme toată lumea

Până în prezent, majoritatea studiilor au avut aceeași concluzie: beneficiile vaccinurilor sunt mult mai multe decât riscurile. Un studiu realizat de Agenția franceză a medicamentului a scos adevărul la iveală. Conform cercetării, vaccinurile bazate pe ARN mesager, cum este Pfizer de exemplu, nu cresc riscul unor probleme cardiovasculare grave.

Acest studiu a vizat persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 74 de ani, indiferent dacă au fost vaccinați sau nu.  Aceste persoane au fost internate într-un spital din Franța în perioada 27 decembrie 2020 și 20 iulie 2021. În urma studiului s-a constatat că vaccinurile cu ARN mesager ale companiilor Pfizer și Moderna sunt sigure în ceea ce privește riscul unei probleme cardiovasculare grave.

2. Oamenii pot răsufla ușurați

”Pentru noi este un rezultat major, care confirmă siguranţa vaccinurilor cu ARN mesager la persoane în vârstă de până la 75 de ani”, a declarat AFP epidemiologul Rosemary Dray-Spira, directoarea adjunctă a structurii Epi-Phare.

De asemenea, studiul a mai arătat faptul că vaccinurile cu adenovirus par asociate unei creșteri a riscului unui infarct al miocardului și unei embolii pulmonare. Vaccinurile cu adenovirus sunt cele produse de AstraZeneca și Johnson&Johnson, însă ele sunt puțin folosite în Franța.

3. Specialiștii recomandă evitarea serurilor produse de Johnson&Johnson și AstraZeneca

De aceea, mai mulți specialiști au recomandat renunțarea la cele două seruri. De exemplu, autoritățile sanitare din SUA recomandă adulților să se vaccineze anti-COVID cu serurile de la Pfizer sau Moderna decât cu Johnson&Johnson. Specialiștii au făcut această recomandare din cauza riscului de tromboză legat de acest ser.