În ultimele săptămâni s-a vehiculat faptul că, Iulia Vântur și Salman Khan și-au spus adio. Ei bine, aceste zvonuri au ajuns și la urechile Iuliei Vântur. Aceasta a ținut să se știe de la ea care este actualul său status sentimental.
În ciuda speculațiilor, Iulia Vântur și Salman Khan sunt în continuare împreună și nici nu se pune problema unei despărțiri. Vedeta mărturisește că este constantă în iubire, ceea ce ne face să credem că nu a fost rost de separare între cei doi.
Iulia Vântur: „Nu m-am despărțit..”
„Publicul se poate plictisi repede, mai ales de ceea ce este cunoscut. Misterul a dat mereu mai multă savoare dragostei. Nu m-am despărțit, nu m-am căsătorit, sunt constantă în iubire (râde) de atâția ani…” a declarat Iulia Vântur pentru Viva!
Întrebată dacă și-ar dori să devină mamă, răspunsul Iuliei la această întrebare a fost unul afirmativ. Cu toate aceste, vedeta nu se grăbește, ci doar așteaptă momentul când acest lucru se va întâmpla.
„Da, mi-ar plăcea să devin mamă, însă un copil e un dar divin. Se va întâmpla atunci când va trebui să se întâmple… Eu primesc cu bucurie!” a mai spus Iulia Vântur pentru sursa citată anterior
Salman Khan și Iulia Vântur sunt împreună de aproape un deceniu. Pentru a fi alături de sufletul său pereche, Iulia Vântur a renunțat la cariera în televiziune din România și s-a stabilit în India alături de iubitul său.
Până la acest moment, Iulia Vântur nu a fost prea generoasă în declarații cu privire la relația pe care o are cu actorul în vârstă de 56 de ani.
Pe 24 iulie, Iulia Vântur a împlinit vârsta de 42 de ani, iar aniversarea sa a avut loc în India. Iulia Vântur și-a organizat petrecerea de ziua ei în compania iubitului său, Salman Khan, dar și a familiei acestuia.