Reclamă

Adesea se face asocierea între măseaua de minte și maturitatea persoanei căreia îi erupe această măsea. Un lucru este cert, indiferent de cât de inteligenți ne poate face sau nu, cu siguranță ne creează probleme serioase atunci când apare. 

Ce părere are medicul stomatolog despre renumita măsea

Măseaua de minte este al treilea molar și erupe de regulă la persoanele cu vârsta între 17 și 25 de ani. Aceasta este localizată în cea mai îndepărtată zonă a maxilarului și are nevoie de spațiu unde să crească normal.

Invitată la podcastul „Acasă la Măruță”, Alexandra Mircea, care este de profesie medic stomatolog, a clarificat lucrurile despre această mare dilemă. Contrar așteptărilor, se pare că dacă ai mai puțini dinți, ești mai evoluat.

„Asta a fost tendința oamenilor. La început aveam nu știu câte rânduri de dinți. Între timp, prin evoluție, am rămas cu două rânduri: dinții temporari, de lapte, și dinții definitivi. Pe măsură ce avem mai puțini dinți, adică ne lipsesc măselele de minte, se întâmplă să lipsească și alți dinți, se zice să suntem mai evoluați”, a declarat Alexandra Mircea.

@acasalamaruta Voi aveți măselele de minte? Lunea aceasta avem un invitat special, @Dr. Alexandra Mircea ? Abia așteptăm să vedeți podcastul pe YouTube: Acasă la Măruță! #acasalamaruta #podcast #learnontiktok #alexandramircea #edutok #dentist #invatapetiktok ♬ original sound – Acasa La Maruta

Care este rolul măselei de minte

În prezent, molarii de minte și-au pierdut din atribuții. În trecut, aceștia erau utilizați pentru a mesteca alimente dure. Pe măsură ce restul dinților se deteriorau sau cădeau, măselele de minte erau înlocuitorii potriviți. Însă, la acest moment, acestea și-au pierdut funcționalitatea și nu mai au un rol esențial.

Prin urmare, molarii de minte sunt folositori doar în cazul în care erup normal. În caz contrar vor cauza numai probleme. Regimul alimentar bazat, preponderent pe o alimentație moale, a declanșat această adaptare. Nu mai este nevoie de un număr mare de dinți pentru a asigura masticația. Molarii de minte inferiori cauzează în majoritatea situațiilor cele mai multe probleme. Aceste probleme pot apărea instantaneu sau în cele mai nefavorabile momente.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro