Reclamă

Ioana Tufaru provine dintr-o familie celebră, avându-i ca părinți pe marii artiști, Anda Călugăreanu și Dan Tufaru. Ea este un personaj controversat în showbizul românesc, făcându-se remarcată pentru scandalurile în care a fost implicată, dar și pentru transformarea sa, unde a slăbit zeci de kilograme.

Ioana Tufaru era prezentă pe emisiunile mondene în mod frecvent, dar acele timpuri au apus. Acum locuiește alături de soțul ei, Ionuț Mardare și, împreună, au un fiu, Luca. Aceasta s-a plâns în nenumărate rânduri că tatăl său i-a făcut viața un calvar.

Dan Tufaru a fost acuzat că a încercat să scape de fiica sa și a internat-o la un spital, falsificând un diagnostic de retard mintal. Mai târziu s-a demonstrat că Ioana Tufaru este perfect sănătoasă și nu avea motive să fie internată. După ce a fost externată, a ajuns să trăiască din mila oamenilor, de multe ori a fost văzută chiar cerșind.

Sursa foto: Social media

Ce avere are Ioana Tufaru

Ioana Tufaru nu se bucură de o avere lăsată de părinții săi. Ea nu a muncit niciodată și trăiește din ajutor social, fiind casnică. Totodată, mai primește venituri de pe urma părinților săi privind drepturile de autor. Cu toate acestea, ea și familia sa, nu se descurcă cu banii. În ultima vreme, partenerul ei s-a îmbolnăvit și o mare parte din bani se îndreaptă către tratamente.

Patronul de la FCSB a ajutat-o cu o casă după ce s-a căsătorit civil și a adus pe lume un copil. Aceasta s-a și operat pentru a reuși să slăbească 70 de kilograme și a jucat într-o piesă de teatru pentru prima dată.

„Cu banii, cât de cât ne mai descurcam, e greu, dar nu ne plângem…. Pentru toată lumea e greu în perioada asta, când totul e închis! (…) Are mai multe Ionuț, boli cronice, depistate mai târziu, dar e ok! E sub tratament, le ținem sub control!”, a spus Ioana Tufaru, într-un interviu pentru Ciao.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro