Reclamă

În primele luni ale acestui an, Roxana Nemeș avea să treacă prin cel mai frumos moment al vieții sale. Aceasta a fost cerută în căsătorie de iubitul său, Cătălin Hagima. Cei doi trăiesc o poveste impresionantă de iubire, însă, cu toate acestea, nu s-au căsătorit. Se pare că există și un motiv.

Pandemia de coronavirus a fost prima întâmplare care a făcut-o pe Roxana să nu se gândească la căsătorie, chiar dacă deja a fost cerută. Cu toate acestea ea are o relație strânsă cu iubitul ei și își dorește să devină mamă cât mai curând.

Poveste ca în filme

Roxana Nemeș trece prin cea mai frumoasă perioadă. Ea are o relație frumoasă, plină de bucurii, iar viitorul său soț este tot timpul lângă ea. La începutul anului, Cătălin Hagima a luat decizia de a o cere pe Roxana Nemeș de soție. Aceasta  a spus Da! Astfel cei doi pot fi văzuți mai uniți ca niciodată și își doresc să aibă împreună un băiețel și o familie fericită.

Adevărul a ieşit la iveală! De ce Roxana Nemeş nu s-a căsătorit până acum

 „Întotdeauna mi-au plăcut bărbații mai maturi”

În tot acest timp, Roxana Nemeș a trecut prin mai multe relații amoroase. Ea a avut alături bărbați mai înaintați în vârstă, unul dintre ei fiind chiar și cu 17 ani mai mare decât ea:

„Cred că 17 ani … sau 13, nu mai știu. Întotdeauna mi-au plăcut bărbații.”, a dezvăluit Roxana întrebată care a fost cea mai mare diferență de vârstă dintre ea și partenerii săi.

Actualul iubit, care îi va deveni și bărbat, este cu șase ani mai mare decât ea. El a cerut-o de soție într-un decor inedit când a publicat un mesaj pentru Roxana, pe ecranul unui centru comercial din București.

Roxana a acceptat cererea în căsătorie, însă ea are și un motiv pentru care, până la această vârstă nu a ajuns în fața altarului. Ea consideră că „Dacă nu există dragoste la mijloc, la un moment dat se stinge tot”, dar și că lipsa asumării și a sincerității pot distruge orice relație. Până acum, iubirea dintre cei doi pare să fie stabilă, chiar dacă în trecut cei doi au fost despărtiți o bună perioadă.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro