Afaceristul Sebastian Dobrincu s-a numărat printre concurenții noului sezon al emisiunii „Survivor”, ediția 2023. Acesta a fost parte din echipa „Faimoșilor”. Din păcate, acesta nu a reușit să arate exact ce poate în această emisiune. A fost eliminat din cauza unor probleme de ordin medical.
Lui Sebastian Dobrincu i-a plăcut într-atât de mult la „Survivor” încât nu ar fi vrut ca parcursul său competițional să se sfârșească. Mărturisește că în ultimii ani ai vieții sale a fost mai mereu pe fugă, împărțindu-se în mai multe direcții.
Sebastian Dobrincu: „La Survivor am simțit că trăiesc”
Experiența „Survivor” l-a făcut pe afacerist să simtă, în sfârșit, că trăiește. Multă vreme experiența „Survivor” va rămâne adânc întipărită în mintea sa. Acesta este de părere că, dacă nu s-ar fi accidentat, ar fi ajuns mult mai departe în emisiunea difuzată la PRO TV.
„Chiar opusul! Am avut momente când îmi doream să nu se mai termine. Mi-am trăit ultimii ani din viață într-o fugă continuă, prins în toate responsabilitățile cotidiene. La Survivor am simțit că trăiesc, în sfârșit, în prezent. Voi prețui acea stare mult timp de acum încolo.” a declarat Sebastian Dobrincu pentru ciao.ro
Cât despre ce vrea să facă în viitor, Sebastian Dobrincu are o imagine foarte clară. Revine la afacerile sale, abia așteaptă să-și lanseze piesa. Printre planurile de viitor ale acestuia se numără și investiții în sistemul medical de la noi din țară. Acesta va fi ajutat de către o fundație.
„Îmi continui misiunea de a lăsa o lume mai bună în urma mea. Mă întorc la cei dragi, la afaceri și partenerii mei de muncă, la muzica pe care abia aștept să o lansez și îmi continui misiunea de a moderniza sistemul medical din România, alături de Fundația Metropolis.” a mai spus acesta pentru sursa citată anterior