Reclamă

În ultima vreme, Mihai Bendeac nu a mai fost văzut mai deloc pe micile ecrane. De când a rupt orice legătură cu Antena 1, actorul s-a axat mai mult pe activitatea de la teatru și pe cea din online. Azi, fostul jurat de la „iUmor” a împlinit 40 de ani, iar fanilor le este deja dor să-l vadă la TV. Din păcate, vor mai trebui să aștepte.

Plecarea lui Mihai Bendeac de la Antena 1 a picat ca un fulger asupra producătorilor „iUmor”, dar și asupra fanilor. Nimeni nu se aștepta ca actorul să facă o asemenea mutare, cu atât mai puțin să plece la rivali. Se pare că acesta a semnat, deja, cu PRO TV, iar imaginea postată de el este mai mult decât grăitoare. Însă, se pare că cei de acasă nu-l vor vedea prea curând în proiecte.

Mihai Bendeac ar fi plecat la PRO TV pentru a face parte tot din proiecte grandioase. În piață se zvonește că acesta ar fi primit propunerea de a se alătura juraților de la „Vocea României”. Nu este pentru prima dată când este ofertat pentru asta, însă, abia acum a fost momentul potrivit pentru a spune „da”. Iar pentru cei care se întreabă când va apărea, din nou, pe micile ecrane, răspunsul a venit din partea managerului lui Bendeac.

Adevăratul motiv pentru care Mihai Bendeac nu mai are voie să apară la TV. Managerul actorului a explicat totul
Social media

Mihai Bendeac este pregătit pentru noi provocări

Potrivit Monicăi Munteanu, Mihai Bendeac încă are activ contractul pe care l-a semnat cu Antena 1. Acest act juridic va produce efecte până în vara acestui an. Abia apoi, Mihai Bendeac își va putea relua activitatea, asociindu-se cu noul post TV și cu proiectele sale.

Suntem sub contract cu Antena 1, nu putem spune nimic momentan despre proiectele viitoare. În niciun caz nu se pune problema plecării lui la un alt trust. Ca de fiecare dată, vom avea mai multe proiecte, dar nu vă pot spune, pentru că există un contract juridic. La teatru, Mihai joacă într-o piesă nouă cu George Mihăiță, «Desculț în parc». E un artist foarte mare și are în plan și alte proiecte”, a spus Monica Munteanu, potrivit Playtech.ro.

Între timp, cei care nu-l urmăresc pe actor pe social media, o pot face mergâng la teatru. Acesta s-a implicat foarte mult în noua lui scenetă și îi așteaptă pe toți iubitorii de teatru la piesa „Desculț în parc.”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro