Vara a început cât se poate de prost pentru Teo Trandafir, care nu va prezenta emisiunea de la Kanal D. Se pare că la mijloc ar fi vorba de motive mult mai întemeiate decât de o simplă vacanță. Vestea i-a luat prin surprindere pe telespectatori. În alți ani, emisiunea intra în vacanță abia în luna august și revenea pe micile ecrane după două-trei săptămâni.
„Teo Show” ar fi pierdut lupta pentru audiență
Din anul 2013, Teo Trandafir a prezentat emisiunea de la Kanal D, program care ar putea fi înlocuit din toamnă. Deși în comunicatul oficial postul Tv precizează că show-ul va fi difuzat în continuare în luna septembrie, lucrurile nu par să fie chiar așa. Vacanța de trei luni ar fi, de fapt, un pretext pentru a scoate emisiunea de tot din grilă.
Conform fanatik.ro, audiența din ultimele luni ale emisiunii de la Kanal D a fost în scădere. Acest lucru le-a dat planul peste cap producătorilor. Pe același tronson orar, emisiunile care au avut mai mare succes sunt „Mireasa” și „La Măruță”.
Se pare că show-ul matrimonial de la Antena 1 ar fi atras mai mulți telespectatori în fața micilor ecrane. Nici mutarea emisiunii „ Survivor România” de la Kanal D la Pro Tv nu a fost de bun augur pentru emisiunea lui Teo Trandafir.
Dezvăluirilor foștilor concurenți după eliminare, dar și disputele dintre ei au cucerit audiența. Acest lucru a determinat un rating mai mic pentru show-ul de la postul turcesc.
Se pare că întreaga echipă se teme că va rămâne fără emisiune, întrucât s-ar plănui ca show-ul să nu mai fie difuzat nici din toamnă. Nu este exclusă nici varianta ca producția să revină pe micile ecrane, dar într-un alt format, mai notează sursa citată anterior.
De-a lungul ultimelor luni, echipa a tot încercat să se adapteze la cerințele publicului, astfel că accentul nu a mai fost pus atât de mult pe vedete, ci pe subiecte legate de lifestyle ori modă.