Reclamă

Poliția italiană a arestat miercuri 12 membri ai unei celule neonaziste care pregătea acțiuni violente împotriva oficialilor de rang înalt din instituții, cu scopul de a instaura un stat autoritarist, bazat pe rasa ariană. Această celulă se afla deja într-o fază operațională și era capabilă să comită atentate folosind tehnici de ‘lupi solitari’, folosite atât de adepții supremației albilor, cât și de jihadiști, se menționează în comunicatul poliției.

Ancheta care a condus la aceste arestări vizează în total 25 de persoane. Polițiștii au efectuat percheziții pe întreg teritoriul Italiei, de la Palermo, în Sicilia, până la Milano, în nord.

Cele 25 de persoane, cu vârste între 19 și 76 de ani, sunt acuzate de organizarea și participarea la Asociația ‘Werwolf Division’, care susține idealurile supremației albilor și neonaziste, incluzând negaționismul și apologia Holocaustului. Membrii acestei grupări căutau să răstoarne sistemul democratic actual pentru a implementa statul visat.

Planurile acestei grupări vizau acțiuni violente îndreptate împotriva oficialilor de rang înalt, cu scopul de a destabiliza ordinea publică și de a realiza un stat autoritarist fundamentat pe conceptul superiorității rasei ariene.

Numele asociației – ‘Wervolf Division’ – amintește de planurile de sabotaj și gherilă folosite de trupele naziste împotriva Aliaților în cel de-Al Doilea Război Mondial, a subliniat poliția italiană în comunicat.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro