Adelina Pestrițu are 35 de ani și este deja mămica unei fetițe superbe în vârstă de 4 anișori. Influencerița adoră rolul de mămică pe care îl desfășoară cu mare implicare. Tocmai din dragoste pentru fiica ei, dar și pentru binecuvântarea de a fi părinte, Adelina a dezvăluit recent un detaliu. Alături de soțul ei, are planuri de a mai avea încă un copil. Gestul făcut recent de influencerița i-a determinat pe fani să creadă că acest lucru s-a întâmplat deja.

A vizitat clinica medicală în cadrul căreia și-a monitorizat sarcina

Adelina Pestrițu a devenit mămică în urmă cu 4 ani, iar momentul a fost copleșitor pentru aceasta. Vedeta a așteptat ani buni să își vadă acest vis împlinit, însă abia la 31 de ani a avut șansa. Pe întreg parcursul sarcinii, diva și-a monitorizat bebelușul în cadrul uneia dintre cele mai renumite clinici din Capitală.

De altfel, unitatea are la bază o altă abordare a sarcinii. Mămicile au parte de condiții speciale, de răsfăț din plin, dar și de o comunicare relaxată cu personalul medical. După 4 ani, Adelina Pestrițu s-a întors în unitatea medicală pentru o serie de analize. Chiar ea a dezvăluit pe Instagram că a simțit nevoia să le facă, după ce a avut stări de rău.

Astăzi îmi fac analizele pentru că în ultima vreme m-am simțit cam rău.”, a dezvăluit vedeta pe Instagram.

Sursa foto: Instagram

Adelina a mărturisit recent că și ea și soțul ei își mai doresc încă un copil. Întrebată de fani dacă are vreo preferință legată de sexul copilului, influencerița a oferit un răspuns surprinzător. Partenera lui Virgil Șteblea a precizat că nu se gândește în această perspectivă la o a doua sarcină. Adelina a dezvăluit că indiferent de sexul copilului, acesta este o binecuvântare. In concluzie, atât ea cât și soțul ei își doresc un copil sănătos, cu care micuța Zeny, fiica lor, să își împartă viața și jucăriile.