Adelina Pestrițu este foc și pară pe familia Kardashian. Așa cum știu fanii ei, vedeta a avut ocazia, acum mai bine de un an, să o întâlnească pe Kim Kardashian la un eveniment din Statele Unite ale Americii, dedicate influncerilor. Atunci, Adelina le aprecia foarte mult pe cele din familia Kardashian-Jenner, dar, între timp, și-a schimbat părerea.
Adelina Pestrițu este cunoscută pentru sinceritatea de care dă dovadă în raport cu fanii ei. Vedeta este conștientă că nu ar fi ajuns niciodată aici fără comunitatea ei minunată de urmăritori. Adelina este extrem de apreciată de către fanii ei, iar faptul că a rămas mereu cu picioarele pe pâmânt i-a adus și mai mult respectul celor din jur.
Zilele trecute, întâmplarea a făcut ca la Paris, Adelina să stea fix lângă masa unde era Kendall Jenner, una dintre surorile Kardashian-Jenner. Cel mai probabil, aceasta era acolo cu ocazia Paris Fashion Week. Deși Adelina i-a admirat naturalațea cu s-a afișat în public, românca noastră nu a putut să nu o taxeze pe diva din Calabasas.
Adelina Pestrițu este foarte selectivă cu persoanele pe care le urmărește
De fiecare dată când a avut ocazia să vorbească despre acest subiect, Adelina Pestrițu a precizat că Kim Kardashian rămâne favorita ei. Cu atât mai mult acum, după gestul lipsit de respect pe care l-a făcut Kendall în Paris.
Adelina a povestit pe canalul ei de Instagram dedicat fanilor că modelul nu este deloc atât de politicos precum pare. Sau, cel puțin, nu a fost în acea zi. O fată a mers la Kendall pentru a-i cere să facă o poză cu ea, dar în schimb, a primit o privire plictisită, un dat de ochi peste cap și un „trimis la plimbare”.
După ce Kendall a refuzat să facă o poză cu fana respectivă, Adelina Pestrițu a decis că nu mai vrea să o urmărească pe social media, așa că i-a dat unfollow.