Adelina Pestrițu este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, fără îndoială.

Frumoasa brunetă petrece extrem de mult timp pe Instagram, acolo unde este urmărită de foarte multe persoane. Fanilor le place să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei, iar ea nu îi ține pe jar.

Când oamenii se așteptau mai puțin, Adelina Pestrițu a dat vestea cea mare. Unii au fost șocați de declarațiile sale. Ei bine, ea își dorește un frățior pentru Zenaida, fiica ei de doi ani. Nu este pentru prima dată când bloggerița povestește despre faptul că ea și soțul ei vor să mai aibă un copil. De data aceasta, pare ceva serios și nu le-a ascuns nimic internauților.

Adelina Pestrițu, declarații despre al doilea copil. Vedeta, mai sinceră ca oricând: „Un frățior pentru Zeny”

Adelina Pestrițu, gata să devină mamă din nou!?

Recent, Adelina a petrecut câteva clipe cu fiica și fina ei. Acesta a fost momentul în care ea și-a dat seama că Zenaida ar fi foarte fericită dacă are avea un frățior sau o surioară.Ea nu s-a putut abține și a făcut o fotografie cu cele mici, în dreptul căreia a pus și o descriere interesantă. Fanii au reacționat imediat la vederea imaginii și speră ca din moment în moment, Adelina Pestrițu să facă anunțul că a rămas din nou însărcinată. În doar câteva minute, imaginea a strâns mii de mesaje și sute de comentarii.

„Și uite așa mă faci să mă grăbesc cu un frățior pentru Zeny. Să ne trăiești mulți ani fericită și împlinită, Elisabeth”, a scris Adelina Pestrițu pe contul ei de Instagram.

„Cât de frumos ??Binecuvântările cerești sa cadă peste voi?Hai și cu frățiorul ??”, „Da, bine gândit”, sau „Să vă trăiască și hai cu frațioara”, sunt doar câteva dintre comentariile date de oameni.