Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt împreună de mai bine de 10 ani de zile. Cei doi și-au unit destinele în anul 2015. Acum, la șapte ani distanță de la marele eveniment, Adela Popescu a povestit un detaliu mai puțin știut din ziua nunții.
Se pare că Adela Popescu a adormit în ziua în care ea și Radu Vâlcan s-au căsătorit. Nu o spunem noi, ci chiar prezentatoarea de televiziune. Aceasta s-a retras discret, iar preț de 10 minute a tras un pui de somn.
Adela Popescu: „Da, am dormit…”
„Acum ce să fac. Să vă zic marele secret. Nu am mai zis până acum, dar eu la nunta mea am dormit. Da, am dormit. M-am dus pe o băncuță acolo, canapea, ce era ea și m-am pus să dorm, Nu cu orele, 10 minute acolo. Nu am zis, vă dați seama. Cum să zic că mă duc să dorm cu invitații acolo? Am plecat așa pe furiș. (…) Mi-a făcut bine că am rezistat cu brio.” a povestit Adela Popescu în cadrul unei emisiuni TV, conform cancan.ro
Adela Popescu nu se ferește și recunoaște că somnul este una dintre micile sale slăbiciuni. Vedeta spune că în momentul în care simte că îi este somn, nu ține cont de detalii precum: cât de tare sau moale este salteaua sau care este intensitatea luminii.
De asemenea, Adela spune că încă din copilărie și continuând până în adolescență a avut această problemă legată de somn.
„Și astăzi adorm cu ușurință oriunde. Nu contează salteaua, lumina difuza, etc. Dacă mi-e somn, adorm. Deci pe de-o parte e bine. Pe de altă, mărturisesc că am foarte multe amintiri cu mine din copilărie și adolescență când simțeam literalmente că îmi cade capul de oboseală. Că o să leșin dacă nu mi-l sprijin pe ceva.” a mai spus Adela Popescu