Adela Popescu are din nou COVID-19. Prezentatoarea de la „Vorbește lumea” a fost înlocuită în această dimineața la emisiune de simpaticul Cabral. Totuși, prezentatoarea de la ProTV a intrat în direct la TV, pentru a dezvălui cum se simte acum.
Este pentru a doua oară când Adela Popescu este infectată cu COVID-19. Vedeta a mai avut virusul și după nașterea celui de-al treilea băiat. Atunci, concret în luna septembrie a anului trecut, toată familia prezentatoarei s-a infectat.
Adela Popescu are din nou COVID-19. Vedeta a fost înlocuită la „Vorbește lumea” de Cabral
Și pentru a nu își îngrijora fanii, Adela Popescu, care are COVID-19 pentru a doua oară, a avut mai multe intervenții în cadrul emisiunii de vineri, care au avut ca scop să demonstreze că starea ei de sănătate este una bună.
„Am două teste pozitive. Mă simt mai bine decât data trecută. Îmi curge nasul și gâtul mă doare. Nu sunt daună totală. Îți mulțumesc foarte mult că ești acolo în platou. Mi-am dorit foarte mult să vii tu. I-am spus și Andreei asta”, i-a spus Adela, care are COVID-19, colegului ei Cabral, în direct la „Vorbește lumea”.
Adela i-a mulțumit lui Cabral pentru prezența în emisiune și i-a spus că e sigură de faptul că se va descurca perfect astăzi. „Mă simt măgulit. Îți mulțumesc pentru vorbele tale”, a spus Cabral.
Și colegii Adelei Popescu, Bogdan și Shurubel au COVID-19
Adela Popescu nu este singura care a făcut COVID-19 din echipa „Vorbește lumea”. Colegii ei, Bogdan și Shurubel au fost și ei depistați pozitivi și se află în izolare la domiciliu.
Primul infectat a fost Bogdan. Pe 3 februarie, el a intrat în izolare, dar a intrat în direct din online la „Vorbește lumea” și a stat de vorbă cu cei doi colegi, Adela Popescu și Shurubel, rămași atunci în platoul emisiunii.
„Dragi colegi, când lucrezi, te îmbraci frumos în pijamale (…) Noi nu avem vaste vile, ne izolăm toți (…) Acum ce să zic, nu pot să îi protejez pe cei dragi, cei dragi nu m-au protejat pe mine. (râde) Dar o mare parte din România are COVID”, a spus Bogdan.