Adela Popescu s-a lansat în lumea mondenă odată cu rolul Alinei din „Numai iubirea”. De atunci, vedeta a trecut prin zeci de transformări și de roluri care au adus-o în punctul de azi. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Adela nu se pricepe doar la actorie, ci și la muzică.
Adela Popescu este foarte talentată, iar reușitele ei profesionale sunt cea mai bună dovadă. Vedeta și-a cucerit fanii de la prima apariția și și-a dorit să nu îi dezamăgească niciodată. Deși nu a avut mereu parte numai de etape fericite, Adelei i-a plăcut mereu să își depășească limitele.
Un capitol foarte important din viața ei a fost cariera muzicală. Totul a început în glumă, dar, mai târziu, și-a dat seama că vocea ei încântă oamenii. La început, Adela Popescu cânta în telenovele în care juca și asigura și o parte din coloana sonoră. De aici și până la o carieră în adevăratul sens al cuvântului a mai fost un singur pas.
Adela Popescu, printre cele mai iubite soliste din DJ Project
Imediat după ce a pus punct etapei actoricești, Adela s-a focusat mult mai mult pe partea muzicală. Eforturile ei nu au fost în zadar, căci a fost remarcată la scurt timp de cei de la DJ Project. Soția lui Radu Vâlcan s-a integrat imediat în trupa băieților și a lansat câteva hituri pe care lumea le mai fredonează și acum.
Adela Popescu a făcut parte din DJ Project ani la rând. Atunci, proiectul muzical era pe culmile glorile și aproape că nu era weekend în care să nu aibă vreun concert. Băieții străbăteau țara-n lung și-n lat și tocmai asta a început să fie o problemă pentru Adela Popescu.
„Îmi amintesc că atunci când cântam alături de DJ Project, ne chemau la 4-5 dimineața. Știți de câte ori dormeam până la ora aia? Doamne!”, a povestit Adela Popescu.