„Ne-am acomodat destul de repede chiar dacă a fost o mare schimbare pentru noi.”

De ceva timp, Adela Popescu a părăsit România și se află în Republica Dominicană, acolo unde se filmează noul sezon „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Vedeta Pro Tv nu a plecat sigură și aluat cu ea toată familia, dar și bona. Cum se descurcă aceștia în Dominicană și prin ce greutăți trec concurenții?

Adela Popescu, Radu Vâlcan și cei trei copii ai acestora se bucură de peisajul din Republica Dominicană. În timp ce vedeta Pro tv se află pe platourile de filmare, Radu Vâlcan și cei doi băieți mai mari explorează teritoriul din Dominicană. Cel mai mic dintre băieței are și el parte de activitate, însă stă mai mult cu bona.

Adela Popescu a fost nevoită să aducă și bona în Dominicană și asta pentru că timpul nu îi permite să se ocupe și de cei mici și să și filmeze. Așa că Radu Vâlcan a avut nevoi de un ajutor și l-a primit imediat.

„Ne-am acomodat destul de repede chiar dacă a fost o mare schimbare pentru noi. Vorba aia, suntem la o diferență de fus orar destul de mare de România. Dar din fericire suntem toți aici și trece altfel timpul când suntem împreună. Ne bucurăm din plin de această experiență! Pentru noi a fost mai ușor să ne acomodăm. Cei care trec prin lucruri foarte grele sunt concurenții.

Pentru băieți este mai mult o vacanță, pentru mine nu. Muncim foarte mult, în fiecare zi. Mai prindem niște dimineți libere. Iar imediat după ce am ajuns am reușit să mergem la plajă câteva zile. Băieții sunt foarte fericiți, înoată, se bronzează, se distrează, sunt foarte bine.

Este și bonă noastră din România aici. A venit la zece zile după ce am ajuns. Avem nevoie de ajutor special cu cel mic. Ea se ocupă de el. În felul acesta are și Radu mai multă libertate cu băieții. Să plece, să viziteze.”, a declarat Adela Popescu, potrivit click.ro.

Adela Popescu a plecat cu toată familia dar și cu bona în Republica Dominicană! Cum se descurcă pe platourile de filmare
Social media

Concurenții trec prin probe greu de imaginat

Adela Popescu a mai mărturisit că acest sezon al emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici” este unul spectaculos. Concurenții sunt supuși unor probe dure și au fost nevoiți să își înfrângă orice frică. Mai mult, aceștia se luptă din greu pentru fiecare recompensă și sunt lipsiți de provizii.

„Eu mă distrez foarte tare aici. Aștept fiecare zi să mergem în junglă și să ne întâlnim cu concurenții. Nu am crezut vreodată că există mâncare comestibilă pe care eu să nu vreau să o mănânc. Ce au fost nevoiți concurenții să mănânce este peste orice imaginație. Și toate astea pentru o recompensă alimentară. Practic pentru o porție de hrană. Pur și simplu e ceva de nedescris.

Cred că tuturor ne este frică și scârbă în egală măsură și de șerpi, și de gândaci, și de tot felul de lighioane. Doar că mi-am dat seama în acest show că dacă ai un scop care e mai presus de teamă pe care o ai, cumva uiți de fobie. După ce am văzut ce se întâmplă sezonul asta… Nu cred că aș putea participa la un asemenea show. Îi admir din tot sufletul pe concurenți pentru curajul și nebunia de a face față acestei provocări.”, a mai spus Adela Popescu.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.