Reclamă

Adela Popescu şi Radu Vâlcan sunt unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea mondenă. Atunci când nu sunt pe platourile de filmare sau cu copiii, cei doi îşi alocă timpul unui celuilalt, aşa cum se cuvine!

Adela Popescu şi Radu Vâlcan sunt fără doar şi poate printre preferaţii tuturor. Viaţa profesională le merge de minune, iar pe plan personal lucrurile excelează de la o zi la alta. Potrivit unica.ro, cei doi au vorbit despre cum îşi manevrează timpul, în aşa fel încât să aibă timp şi de povestea lor de dragoste.

Când nu sunt cu copiii sau pe platourile de filmare, Adela şi Radu ies în oraş, fie la masă sau la film. În multe dintre cazuri, preferă să stea acasă şi să se uite împreună la un serial. „ Fie ieșim la masă, fie stăm acasă, după ce se culcă amândoi copiii, bem un vin și ne uităm la un serial. Nimic extraordinar, dar aceste momente de liniște sunt foarte importante și le apreciem mai mult acum. Iar pentru anul ăsta ne-am propus să evadăm măcar câteva zile undeva în Europa, doar noi.”, a declara Radu Vâlcan.

Ei bine, atunci când vine vorba de intimităţile cuplului, lucurile se schimbă, Adela fiind de părere că nu contează neapărat partea sexuală, cât apropierea de cel de lângă tine, însă nu exclud asta din viaţa lor. „Contactul fizic, nu neapărat sexual, este extrem de important, ajută la conectare, e nevoie, ca să nu te obișnuiești fără. Desigur, nu excludem partea sexuală.”, susţine Adela.

Cei doi nu au inhibiţii atunci când vine vorba de intimităţile lor, blondina declarând că uneori tratează acest subiect cu amuzament, aducând ceva nou de fiecare dată în relaţia lor sexuală. „Dacă ai disponibilitate, poți să descoperi amuzamentul din asta. La un moment dat, poate deveni chiar amuzant… furișatul.”, a povestit ea.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro