ADDA a trecut prin unele dintre cele mai groaznice momente. Artista se confruntă cu probleme de sănătate, iar, ce este cel mai grav este faptul că a fost diagnosticată greșit. Soția lui Cătălin a aflat asta în urmă cu câteva săptămâni, iar întreg universul i-a fost dat peste cap.
ADDA demonstrează că este o luptătoare, indiferent de situația în care este pusă. Încă din „Asia Express”, artista a arătat tuturor că este partea puternică a relației. Alături de Cătălin, vedeta a ajuns destul de departe în competiție. Deși pentru cei de acasă acesta a fost un motiv de bucurie, pentru ADDA, asta a însemnat și mult stres.
Întoarsă în țară, vedeta a primit o veste la care nu se aștepta. În urma unei medicații cu pastile, artista a dezvoltat o alergie severă. Speriată de simptome, ADDA a apelat la sfatul medicilor care i-au recomandat un anumit tratament. Aceasta l-a urmat cu sființenie, iar după mai bine de doi ani, a aflat, de fapt, că nu suferă de boala pentru care a primit tratament.
Urmează doi ani de tratament pentru ADDA
Deși acum a primit un alt diagnostic, vedeta crede că tot răul a fost spre bine. În emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, artista a recunoscut că acea medicație greșită a ajutat-o să se mențină pe linia de plutire.
„Dacă nu țineam acel regim, când am scos anumite alimente, nu mai eram acum pe canapea cu tine”, i-a spus ADDA lui Răzvan Simion.
Acum, ADDA a fost diagnosticată cu boala Lyme. Deși nu a sfătuit-o nimeni să facă un control special pentru asta, ADDA a presimțit că este vorba despre Lyme. Artista s-a documentat foarte mult înainte și câmd a simțit că întrunește toate simptomele, nu a mai stat pe gânduri. Ceea ce a alarmat-o cel mai tare a fost faptul că, la un moment dat, a fost la un pas de un accident în timp ce era la volan.
„Eu am presimțit ce am. Am fost la mulți doctori, am întrebat și de Lyme. Mi s-a spus că sunt nebună, am fost la psiholog. Mi-am dat seama când mi-a paralizat piciorul pe ambreiaj, m-am dus, m-am testat.
Când am filmat „Paranoia”, nu îmi simțeam jumătate de față. Am început tratamentul, vor urma doi ani de tratament, dar o să fie bine”, a completat Adda.