Adda traversează una dintre cele mai complicate perioade din viața ei. Artista a aflat în urmă cu câteva luni că s-a tratat pentru o boală pe care nu o are. După ce a primit diagnosticul corect, artista a început un nou proces de tratamente și vindecare.
Adda demonstrează că este o luptătoare. Soția lui Cătălin Rizea se confruntă cu una dintre cele mai periculoase boli. Lyme este afecțiunea care îi dă bătai de cap și care o înfrânează de la a face anumite lucruri. Oricât de greu este, vedeta nu are de gând să se lase învinsă de boală și luptă din greu cu sistemul medical.
Momentan, Adda mai are de parcurs multe luni până la vindecare, dar este pe drumul cel bun. Simptomele ei s-au ameliorat și deja se simte mai bine. În toată această perioadă, artista a avut aproape familia și prietenii care i-au dat încrederea de care a avut nevoie.
„Mai este un drum destul de lung până la vindecarea completă. Am trecut de prima etapă a tratamentului care, teoretic, ar fi trebuit să fie cea mai dificilă. Mă simt mult mai bine, simptomele s-au diminuat cu 70%. Merg înainte cu tratamente și injecții.
Doi ani de zile a fost crunt să merg la foarte mulți doctori și să fiu trimisă la psihiatrie. A început brusc, eram acasă, am avut niște erupții foarte urâte și am ajuns la urgențe. S-a dus la trahee, apoi la rinichi, am avut probleme cu respirația. Apoi au început simptomele neurologice, durerile migratoare. Acesta este primul semn de borelioză”, a povestit Adda.
Adda a fost trimisă la psiholog în prima fază
Vedeta i-a ținut constant pe fani la curent cu simptomele ei și nu mică i-a fost mirarea să afle că nu este singura în acest caz. O mare parte din comunitatea ei s-a regăsit în povestea Addei și au aflat că suferă de aceeași boală. Identificarea ei este una foarte anevoioasă și costisitoare din toate punctele de vedere.
Adda nu a aflat din prima că are borelioză, ci a fost nevoită să scoată bani mulți din buzunar pentru rezultatul corect. Tocmai de aceea, acum, artista povestește din propria experiență toate simptomele.
„Am acasă o cutie de pantofi cu foi, cu analize în valoare de 15 mii de euro. Atât am dat eu pe analizele alea ca să aflu nimic. La boala Lyme asta e nasol, ca analizele arată perfecte”, a povestit Adda în emisiunea lui Cătălin Măruță.
@lora_blogger8 #bucurestiromania?? #chisinaumoldova #lora_blogger #viral #fy #fyp #adda #lamaruta ♬ sunet original – Lora Blogger