Pentru Adda, perioada de după „Asia Express” a fost una dintre cele mai grele, din toate punctele de vedere, inclusiv moral.

Adda a mers mult timp pe premisa potrivit căreia sinceritatea va fi mereu apreciată de către public. Din păcate, experiența „Asia Express” i-a arătat o altă latură a celor de acasă, dar și a celor din jurul ei. Artista a simțit gustul amar al dezamagării și și-a propus să elimine persoanele toxice din jurul ei.

Adda și Cătălin au decis să participe împreună la „Asia Express” în urmă cu aproape doi ani. Cei doi au vrut să trăiască o experiență unică și să le arate celor de acasă cum reacționează în situații limită. Pe TV, cuplul a părut că se ceartă mereu și că artista este cea care „taie și spânzură” în relație.

Cei de acasă au empatizat mult mai mult cu Cătălin. Soțul artistei a recunoscut că el este partea calmă, dar nici Adda nu este așa cum i s-a conturat imaginea în concurs. Artista este mult mai vulcanică și reacționează impulsiv la nervi, dar nimic din ceea ce spune nu este răutăcios.

Adda știe foarte bine că în „Asia Express” nu s-a cenzurat deloc și nici n-a vrut. Vedeta și-a propus să fie transparentă și să nu apeleze la măști pentru a „da bine”. Întoarsă în țară, în loc să fie apreciată, artista s-a izbit de refuzuri din partea multora.

Adda, dată la o parte după „Asia Express”. Artista a pierdut multe colaborări din cauza comportamentului din timpul competiției
Facebook

Adda nu s-a ferit să își arate adevărata față

Adda a povestit cum această experiență a ajutat-o să își trieze prietenii. Aceasta și-a dat seama cine este alături de ea și cine s-a folosit de imaginea ea puternică. Soția lui Cătălin Rizea a vorbit pentru prima dată despre oamenii care au dat-o la o parte din cauza faptului că nu s-a cenzurat în „Asia Express”.

Adda a avut un vocabular destul de „colorat”, dar pe care și l-a asumat din plin. Se pare că cei de acasă nu au rezonat deloc cu atitudinea ei, iar taxarea nu a încetat să apară.

„Eram iubită de toată lumea. <<Mamă, cât de talentată ești, ești superbă! Hai să facem o poză! Îmi faci și mie o piesă?>> După aia… Ce? Că am zis organul în emisiune? Pe bune? Dar voi nu-l ziceți?!

Oameni pe care îi cunosc personal. Să mă duc la om să-l întreb de ce mi-a dat unfollow? Eu am avut curaj să mă arăt așa cum sunt”, a spus Adda în podcastul lui Cătălin Măruță.

@diana.blogger #romania #viral #tiktok #bucurestiromania🇷🇴 #addabalada #dianablogger #chisinaumoldova #fyp #vorbestemoldova ♬ original sound – Tik Toker

Distribuie

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.