Adda și-a ținut fanii în suspans mult timp, dar acum se simte mai optimistă.

Cântăreața urmează un tratament destul de dur pentru Borelioză, boala transmisă de căpuşe. Iar asta după ce mai bine de un an, a fost diagnosticată greșit. Însă, trecând printr-o perioadă grea, Adda și-a dat seama și că este curajoasă și puternică.

Nimic nu o pune la pământ

Adda are dificultăți cu noul tratament. Artista speră ca simptomele bolii să treacă mai repede
Instagram

“Astăzi m-am machiat!  Iau antihistaminic la peste 80 de ore. Iar “reacţiile alergice” nu mai sunt atât de violente, pentru că nu mă mai tratez pentru intolerenţă la histamină/ alergii/ dermografism. Sunt mai bine. Nu mai văd în ceaţă. Nu mai scap obiecte din mâna. Sunt mai coerentă. Am momente, încă, în care uit cuvintele în mijlocul propoziţiei sau uit ce vreau să fac, dar am răbdare. O să dureze.

Mă ajută mult scrisul şi cititul. Respect cu sfinţenie protocolul din plante şi regimul alimentar. Am făcut şi un tratament cu vibraţie hertz, care omoară, prin curent, tot ce e viu. Am stat trei zile conectată la un aparat şi abia aştept reevaluarea. Să vedem dacă mâncăm colivă pentru familia intrusului.

O să revin cu detalii. Urmează să renunţ şi la ouă ca să accelerez detox-ul. Paraliziile sunt mai rare, la fel şi spasmele musculare dar durerile de oase încă mă bântuie.

Încă amorţesc şi mă umflu, dar mai light. Important e că nu mă mai panichez. “Angioedemul”, mă rog, spirocheta lui îmi provoacă încă spasm în gât, dar mai rar şi trece în câteva minute- singur, după ce îl înjur de mă-să! Am observat că, atunci când am acele pusee de rău, îmi cere corpul dulce. De fapt, îmi cere Gogu şi verişorii lui, să le dau ceva care să-i ţină în viaţă.

Dar eu le dau la mumu cu câteva pahare de apă. Beau peste 3 l de lichide pe zi. Şi da! Mi-e frică de tratamentul medicamentos şi de reacţiile corpului meu, când Gogutz va ajunge în iad, că nenorocitu’ e răzbunător tare. Însă gândesc pozitiv că e o luptă pe care o voi câştiga! Sunt mai deşteaptă decât el.”, a povestit Adda, conform celor de okmagazine.ro