Reclamă

Fără doar și poate, 2022 este cel mai bun an  pentru Theo Rose. Artista a evoluat în carieră mai mult ca niciodată și de abia de acum încolo va avea ocazia să le arate tuturor de ce este în stare. Fanii lui Theo vor avea ocazia să o vadă din toamnă în unul dintre cele mai ambițioase proiecte TV.

Theo Rose a așteptat și a primit una dintre cele mai bune vești. De la concurentă în competițiile de stil sau prezentatoare, a ajuns să ocupe un scaun de jurat la „Vocea României”. Aceasta este una dintre cele mai bune validări pe care o poate primi un artist. Theo Rose este foarte emoționată, dar și onorată, în același timp.

Artista nu este singură în luarea deciziilor, ci face echipă cu Smiley. Ambii ocupă același scaun și au ca scop comun găsirea celei mai bune voci. Alăturarea celor doi a fost o adevărată surprinză pentru cei de acasă. Cu câteva luni în urmă, Theo Rose a povestit cum a avut parte de una dintre cele mai neplăcute experiențe muzicale la HaHaHa Production.

Acum împart scaunul la „Vocea romaniei”, dar, în trecut, s-a lăsat cu scântei. De ce nu a putut colabora Theo Rose cu Smiley
Instagram

Theo Rose nu a vrut să fie om de studio

Înainte să lucreze cu Boier Bibescu, Theo Rose și-a dorit foarte mult să facă parte din echipa lui Smiley. Artistei i s-a dat o șansă, însă modul în care a fost pusă problema a deranjat-o pe Theo. Tocmai de aceea, artista a decis să rupă colaborarea cu casa de producție a lui Smiley și să se afirme pe cont propriu.

„Mi s-a spus așa: <<Dacă vii aici, la noi, un an de zile nu ai cum să lansezi nimic!>>, după ce eu fiersesem că nu mai aveam ceva scos de mult timp. N-am cum să scot un an de zile, am zis ok, <<da, bine, măcar lucrez în timpul ăsta, câștig pe altă parte>>. Problema n-a fost atunci, problema a fost la final de tot. 

Când am ieșit afară, m-a bătut așa pe umeri și mi-a zis: <<Te primim!>>. Din start la mine s-a decuplat treaba. Păi, cum mă primiți, că dacă m-ați chemat normal ar fi să zică <<Da, hai să lucrăm!>>, dar exprimarea a fost <<Te primim!>> și am zis <<Bine, hai că ne auzim>> și nu ne-am mai auzit”, a declarat Theo Rose, în podcastul Aproximativ Discuții cu Gojira.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro