Mărturia actriței Viorica Vodă, una dintre cele care au interpretat un rol în celebra peliculă „Filantropica”, de pe scena Premiilor Gopo, despre hărțuirea sexuală de care a avut parte în tinerețe, a generat și alte povești similare, printre care și cea a colegei ei de breaslă, Ioana Bugarin.
Tânăra artistă Ioana Bugarin, în vârstă de 26 de ani, a spus că și ea a trecut prin momente în care anumiți oameni din domeniul teatrului sau filmului au atins-o într-un mod nepotrivit.
Actrița Ioana Bugarin povestește că și ea a fost hărțuită sexual de către colegi de breaslă
Ioana Bugarin a povestit că, la un moment dat, erau colegi care o atingeau inclusiv pe sâni, pe vremea când era doar o puștoaică și își dorea să se afirme ca artistă.
„Mai multe actrițe, din păcate, am trecut prin atingeri neplăcute, comentarii nepotrivite. Îmi amintesc și acum că erau colegi și veneau și îmi puneau mâna pe după spate și toată mâna ajungea pe sânul meu, eram o puștoaică timidă care nu stia cum să se mai tragă.
Din care am ajuns să joc un film din care trebuia sa ies și regizorul mi-a spus, tu știi că eu fac filmul asta doar aca să te văd goală?”, a spus actrița Ioana Bugarin, conform stirileprotv.ro.
Artista a avut nevoie de terapie pentru a trece peste facultate
Dar hărțuirea sexuală nu este singurul lucru rău care i s-a întâmplat Ioanei Bugarin în timp ce era studentă la UNTC. Actrița a povestit că unii profesori aveau un comportament complet deviant.
„A existat un profesor care la un curs, îmi amintesc și acum, o amenința pe o colegă care avea un bust mai voluminos, că dacă mai țopăie mult pe polka din bust, el o dă afară.
Și a umilit-o, a pus-o în fața întregii clase și a spus că dacă îți mai miști sânii în felul ăsta, eu te dau afară, și a pus-o să danseze fără să își miște sânii în fața întregului colectiv.
Deja începusem să dezvolt un soi de anxietate, mi-era frică să vorbesc, să fiu acolo, să nu fac ceva greșit, că nu sunt suficient de bună și am spus unei profesoare că m-am apucat de terapie”, a adăugat ea.