Reclamă
Reclamă

Actorul Alexandru Repan rămâne fără premiul UNITER pentru întreaga activitate. Totul după ce senatul UNITER a decis să reconsidere acordarea acestei recunoștințe. Motivul este legat de apariția informațiilor legate de colaborările cu securitatea pe care reputatul actor le-ar fi avut în trecut.

Cum explică UNITER decizia

Organizația a anunțat că actorul Alexandru Repan nu va primi premiul pentru întreaga activitate. Totuși, într-un comunicat oficial, UNITER își arată toată recunoștința vizavi de cariera de excepție a actorului.

Senatul UNITER nu contestă activitatea artistică de excepţie a actorului Alexandru Repan, pentru care a şi fost desemnat, de bună credinţă, pentru acordarea premiului, dar activitatea de colaborator al Securităţii este incompatibilă cu valorile promovate prin Statutul UNITER: democraţie, respectarea drepturilor omului, solidaritatea de breaslă. Ca atare, Senatul UNITER decide retragerea premiului de întreaga activitate acordat actorului Alexandru Repan, conform comunicatului UNITER.

Activitatea de excepție a reputatului Alexandru Repan

Maestrul s-a născut la 26 februarie 1940 în București. A împlinit 83 de ani și este actor al Teatrului Nottara fiind considerat unul dintre cei mai mari actori ai țării. Alexandru Repan și-a petrecut aproape toată viața pe scenă, bifând peste 70 de roluri în teatru. De asemenea, a obținut alte 50 de roluri în distribuția de filme. Printre cele mai cunoscute sunt „Dimitrie Cantemir” (1973), „Războiul de Independenţă” (1977) şi „Amen” (2002),

Reclamă

Silviu Purcărete s-a retras de la nominalizările premiilor UNITER

Controversele care au în prim plan organizația în acest moment nu sunt legate doar de Alexandru Repan ci și de un alt nume sonor. Este vorba despre regizorul Silviu Purcărete. Acesta a decis să se retragă de pe lista nominalizaților la Premiile UNITER.  Totul după ce o parte dintre tinerii regizori au criticat aspru juriul. Aceștia și-au arătat nemulțumirea vizavi de faptul că tânăra generație de artiști ar fi ignorată în acest context.


Gestul regizorului a stârnit însă și mai multe controverse. Actorii și colegii de breaslă sar în apărarea acestuia. Actrița Lia Bugnăr a postat pe pagina ei de socializare un mesaj manifest legat de această situație.

„Stii ca traiesti vremuri de cacat cand Silviu Purcarete isi retrage participarea la premiile UNITER, pentru ca s-a iscat vrie in breasla ca „tot Purcarete si tot Afrim sa fie nominalizati?”. Eu nu stiu ce scoala ati facut voi, colegi increzatori in principiul „sa se dea cate doo, sa ajunga pana-n spate la toata lumea”. Eu am aflat din primele zile de facultate ca in arta nu e democratie. Si tot a fost tarziu. De fapt, nedreptatile incep dinainte de a te naste. In loc sa fii copilu’ lu’ parintii lui Marius Manole, esti copilu’ altcuiva si nu iesi cu talentu’ lui. Unde sa reclami?! Cine sa-ti faca dreptate? In loc sa fii copilu’ lu’ mama lu’ Afrim, esti al parintilor tai si, ce sa vezi?, n-o sa ai niciodata universu’ lu’ Afrim. In loc sa fii copilu’ parintilor Ofeliei Popii, esti al cui esti, si o sa te duci de pe lumea asta fara sa faci un Mefisto ca al ei. Nu suntem toti Buhagiari, Purcareti, Dabiji, Pintilii, Ade MIlea, nu suntem. Iar premiile, daca tot exista, premiaza exceptionalitatea, iesitu’ din comun, haru’, creativitatea, neasemanarea cu restu’. Oamenii astia de i-am insirat, primele nume care mi-au trecut prin cap, au fost si ei candva la inceput de drum si nu i-a bagat nici dracu-n seama. „, a scris aceasta pe Facebook.

Reclamă
Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro