Actorul Iulian Dumitrache a încercat să își omoare soția în fața bisericii

Reclama

Reclama

Deși se află în plin proces de divorț și este emis un ordin de protecție, actorul Iulian Dumitrache și-a atacat soția pe 10 ianuarie, când aceasta ieșea de la biserică.

Bărbatul sa apropiat de ea, a luat-o cu mâna de după gât insistând să vorbeacă cu aceasta, înșă refuzul categoric al soției la determinat să o străngă din ce în ce mai tare de gât, chiar în fața bisericii. Femeia a fost nevoită să apeleze la ajutorul poliției.

Reclama

„A fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de încălare a ordinului de protecţie. Între persoanele implicate au mai existat conflicte în urma cărora instanţa de judecată a emis până în prezent 3 ordine de protecţie. La parchetul de pe lângă judeţul Constanţa au fost înregistrate până în prezent 3 dosare penale, având acest obiect”, a declarat pentru Ştirile Pro TV, Veronica Jalba, purtător de cuvânt al Parchetul judecătoriei Constanţa.

Se pare că Iulian Dumitrache, fost actor al teatrului Fantasio din Constanța, sa apucat de masaj și reflexoterapie după ce instituția culturală la care își desfășura activitatea a fost desființată, dar apropiații spun că sa apropiat și de alcool.

„În ultimii ani, de fiecare dată când m-am întâlnit cu el, din nefericire l-am văzut mult prea apropiat de lumea aceasta a lui Bachus. Era un actor comic, era un prieten bun, nu l-am văzut niciodată cu ieşiri violente”, a declarat un fost coleg al actorului.

loading...
Reclama



Reclama

Comentează știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comentarii

0 Comentarii