Actorul Florin Piersic, transferat cu elicopterul SMURD la București după operația suferită la Cluj la solicitarea familiei
Actorul Florin Piersic este transferat cu elicopterul SMURD la București, la cererea familiei, după o operație la genunchi efectuată în Cluj.
Actorul Florin Piersic este transferat astăzi, 7 mai, de la Spitalul Militar din Cluj la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, la cererea familiei sale. Piersic a fost operat la genunchi pe 29 aprilie, după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol.
Conform G4Media.ro, transferul îndrăgitului actor se va realiza cu o aeronavă SMURD. Familia lui Piersic a solicitat ca acesta să fie îngrijit la unitatea spitalicească din capitală, unde va continua tratamentul.
După discuții între medicii de la Cluj și cei de la București, s-a decis că Florin Piersic poate continua tratamentul la Institutul ”Matei Balș”.
Deși familia a dorit să mențină confidențialitatea informațiilor legate de starea de sănătate a actorului, managerul Institutului Inimii de la Cluj, Florin Crișan, a oferit o serie de detalii. „În momentul de față, se află internat pe secția de Cardiologie din Institutul nostru, sub tratament medicamentos, într-o stare stabilă. Suntem un institut care are tot ceea ce are nevoie pentru a trata un asemenea caz”, a declarat acesta, potrivit Digi24, citat de Playtech.ro.





