Reclamă

Adrian Văncică, cunoscut pentru rolul său ca „Celentano” în serialul „Las Fierbinți”, îndeamnă românii să participe la alegerile parlamentare, subliniind importanța acestora în comparație cu cele prezidențiale. Mesajul său a devenit viral pe rețelele de socializare. „Acum câteva ore CCR a cerut BEC renumărarea voturilor de la turul întâi. Nu ştiu cât va dura asta, când, cum şi dacă se va face… ce ştiu sigur e că duminică asta sunt Alegerile Parlamentare. Sunt cel puţin la fel de importante. Poate mai importante, tocmai pentru că au fost eclipsate aproape complet de Prezidenţiale. Avem nevoie de un Parlament cu o majoritate solidă. Nu se poate face asta decât cu o prezenţă mare la vot. Aici nu e aşa de greu… sunt numai doua direcţii, spre Est sau spre Vest. Cum vă doriţi. Orice vot e important, aţi văzut acum câteva zile.”

Actorul a intrat din nou în pielea personajului „Celentano” pentru a ironiza un candidat, menționând: „Ne-am întors în Evul Mediu când toată lumea credea că regele e pus de Dumnezeu sau, mai devreme, la piramide, când faraonul era pus direct acolo de Zeul-Soare. Alo, faraoane, ce facem? Nu ne trebuie NATO, așa zice, ieșim din UE, gata, ieșim din Schengen, nu ne mai trebuie nimic? De ce să stea iarăși băieții noștri cu tirurile prin vămi zile la rând, să stăm la cozi la ambasade pentru amărâtă de viză, să le vedem neamurile în Italia și Spania?”

În încheierea materialului său video, Văncică face un apel explicit la participarea la vot: „Noi nu suntem așa, nu suntem răi, nu suntem extremiști, nu suntem misogini. E momentul să arătăm cum suntem de fapt, acuma, la alegeri și la parlamentare și în turul doi. Eu, unu’, ies la vot și nu plec după fentă.”


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro