Preşedinţii american şi ucrainean, Joe Biden și Volodimir Zelenski, au semnat joi, un acord bilateral de apărare menit să întărească apărarea Ucrainei în faţa invaziei rusești, relatează Reuters. Textul acordului încheiat cu ocazia summitului G7 din Italia menţionează că înţelegerea între SUA şi Ucraina este considerată un pas către aderarea Ucrainei la NATO.
Conform documentului, în cazul unui atac armat împotriva Ucrainei sau al unei ameninţări cu un astfel de atac, oficialii americani şi ucraineni se vor întâlni în maximum 24 de ore pentru a stabili ce mijloace suplimentare de apărare sunt necesare. Statele Unite îşi reafirmă prin acord sprijinul pentru apărarea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
„Pentru asigurarea securităţii Ucrainei, ambele părţi recunosc că Ucraina are nevoie de o forţă militară semnificativă, de capacităţi solide şi de investiţii susţinute în baza industrială a apărării, în conformitate cu standardele Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord”, consemnează acordul.
„Statele Unite intenţionează să asigure sprijin pe termen lung cu echipamente, instruire şi consiliere, susţinere, informaţii, securitate, industrie de apărare, mijloace instituţionale pentru a contribui la dezvoltarea forţelor ucrainene de securitate şi apărare capabile să apere o Ucraină suverană, independentă, democratică şi să descurajeze viitoare agresiuni”, se menționează în document.
Zelenski, care a semnat tot la reuniunea la vârf de la Borgo Egnazia un acord bilateral de securitate şi cu Japonia, insistă de multă vreme ca ţara sa să fie primită în NATO, însă aliaţii occidentali nu au mers deocamdată până acolo. Articolul 5 al tratatului nord-atlantic prevede că orice atac împotriva unuia din statele membre este un atac împotriva tuturor.
Conform acordului, în situația unui atac asupra Ucrainei, oficialii americani și ucraineni vor stabili urgent măsurile suplimentare de apărare necesare, întărite de promisiunea SUA de a sprijini suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.