Veste bună pentru acești români! Se pot pensiona mai repede decât restul, iar de acum înainte pot să meargă să își depună dosarul.
Acești români se pot pensiona mai repede
Legea care permite anumitor români să se pensioneze cu doi ani mai devreme decât restul a intrat în vigoare. Cei care au vârsta necesare pot merge deja să-și depună dosarele și să-și încheie activitatea pe piața muncii.
Este vorba despre cei care au trăit cel puțin 30 de ani în zone cu poluare mare. Pentru ei, Guvernul a decis că pot primi doi ani în plus la pensie din cauza condițiilor în care au lucrat și trăit.
În plus, față de forma inițială a legii, lista cu localitățile care permit o astfel de pensionare anticipată a fost extinsă cu alte 15 noi zone: Ocna Mureș, Clejani, Letca Nouă, Băiuț, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului, Copalnic Mănăștur, Comarnic, Florești, Valea Călugărească și Videle.
Lista completă a localităților de unde românii pot ieși mai repede la pensie
Guvernul a transmis o listă detaliată cu localitățile unde cetățenii se pot pensiona mai repede.
Este vorba despre:
- Județul Alba: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocna Mureș, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna,
- judeţul Arad: Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu,
- judeţul Argeș: Piteşti,
- judeţul Bacău: Bacău, Comăneşti şi Oneşti,
- judeţul Bistriţa-Năsăud: Băiţa din judeţul Bihor, Maieru, Rodna şi Şanţ,
- judeţul Braşov: Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria
- judeţul Brăila: Brăila, Chişcani şi Tichileşti,
- judeţul Caraş-Severin: Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa,
- judeţul Covasna: Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt,
- judeţul Dâmboviţa: Târgovişte şi Titu,
- judeţul Galaţi: Galaţi,
- judeţul Giurgiu: Clejani, Giurgiu,
- judeţul Gorj: Letca Nouă, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari,
- judeţul Harghita: Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş,
- judeţul Hunedoara: Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan,
- judeţul Ialomiţa,: Ciulniţa şi Slobozia,
- judeţul Maramureş: Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur,
- judeţul Neamţ: Grinţieş şi Săvineşti,
- judeţul Prahova: Brazi, Comarnic, Florești, Ploieşti și Valea Călugarească,
- judeţul Teleorman: Videle,
- judeţul Suceava: Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei,
- judeţul Timiş: Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti,
- judeţul Tulcea: Mina Altân Tepe şi Tulcea,
- judeţul Vâlcea: Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea.