Reclamă

După lucrările de reparații și mentenanță, a venit momentul în care Termoenergetica face probe la sistemul de termoficare. Ceea ce ar putea însemna un val nou de probleme, deoarece există riscul de inundații în apartamente și subsolurile blocurilor.

Acești români riscă să se aleagă cu apartamentele inundate

După o vară în care n-au avut apă caldă, bucureștenii sunt în fața unei alte probleme. Termoenergetica a anunțat că luni, 18 septembrie, vor fi efectuate probe la sistemul de termoficare public.

Compania a avertizat că testele ar putea însemna și inundații în apartamente și subsolurile blocurilor. Acest lucru este posibil în cazurile în care conductele nu sunt în stare bună sau, după caz, în proces de reparații.

Astfel că proprietarii și administratorii de bloc au fost informați că este de datoria lor să instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.

După ce probele vor ajunge la final, Termoenergetica va începe și distribuirea propriu-zisă de căldură. Toamna aceasta aduce însă temperaturi mai ridicate decât în mod normal, astfel că bucureștenii mai au câteva săptămâni de răgaz până să vină frigul.

Ce se va întâmpla cu căldura și apa caldă la iarnă

În lunile de vară, au fost efectuate lucrări de reparații și mentenanță în toate sectoarele Bucureștiului. Tot procesul a fost necesar pentru ca iarna să nu mai fie probleme în ceea ce privește apa caldă și căldura, o mare problemă a locuitorilor din capitală.

Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, a vorbit și el recent despre problemele sistemului de termoficare. Edilul a spus că vara aceasta s-au făcut reparații considerabile, astfel că la iarnă nu ar trebui să mai existe probleme.

Iar în cazul în care vor apărea, primarul spune că se vor remedia în cel mai scurt timp. De asemenea, el își propune ca în următorii 2-3 ani, bucureștenii să nu mai aibă probleme deloc în lunile reci cu apa caldă și căldura.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro