Șeful CIA a rupt tăcerea! Acestea sunt adevăratele intenții ale lui Vladimir Putin. Ce pregătește liderul rus
Directorul CIA, William Burns, a vorbit despre adevăratele planuri ale președintelui rus, Vladimir Putin, în contextul războiului din Ucraina. Potrivit oficialului din SUA, liderul de la Kremlin pariază că poate folosi timpul în favoarea sa.
Burns a mai declarat că următoarele șase luni de război din Ucraina vor fi critice. Conform acestuia, în această perioadă, este foarte important ca forțele ucrainene să reziste pe câmpul de luptă în fața soldaților ruși. Din punctul său de vedere, Ucraina ar trebui să îi demonstreze lui Vladimir Putin că nu va mai putea avansa mai mult în Ucraina. Pe lângă asta, Putin riscă să piardă și teritoriul pe care l-a anexat ilegal.
Planurile lui Vladimir Putin
Lupta începută în urmă cu un an în Ucraina s-a transformat într-un război de uzură. Au murit zeci de mii de oameni, din ambele țări, iar lucrurile nu par să se liniștească. Se așteaptă ca în curând, Rusia să lanseze o ofensivă, pe măsură ce țara condusă de Volodomir Zelenski solicită din ce în ce mai des arme din Occident.
SUA, Germania și Marea Britanie au anunțat că le vor furniza tancuri de luptă ucrainenilor. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că Rusia ar putea produce un atac grav în apropierea zilei de 24 februarie, atunci când se va îndeplini un an de la invazia militară.

Se dorește recâștigarea Peninsulei Crimeea
Între timp, liderii ucraineni și occidentali poartă discuții cu privire la forța forțelor ucrainene și potențialul soldaților de a îndepărta trupele ruse din Crimeea. Se dorește recâștigarea controlului asupra peninsulei Mării Negre.
„Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că Crimeea se va întoarce acasă până în vară”, a declarat generalul-maior Kirilo Budanov, șeful serviciilor secrete militare din Ucraina.
În urmă cu aproape un an, pe 24 februarie 2022, Vladimir Putin le-a ordonat soldaților ruși să invadeze Ucraina. Nimeni nu se aștepta ca războiul să dureze un an, și poate chiar mai mult. Poporul ucrainean s-a dovedit a fi extrem de puternic în fața militarilor ruși. Din păcate, au murit o mulțime de oameni. Cu toate acestea, Putin nu este impresionat de tragediile create și continuă lupta pentru putere.





