Renumitul astrolog, Daniela Simulescu, a anunțat că o anumită zodie trebuie să fie curajoasă în aceste zile. Este vorba despre cei născuți în zodia Pești, cărora le recomandă să primească tot de la Univers.
Conform acesteia, există un stelium în semnul Pești începând cu data de 15 aprilie până pe 2 mai. Patru planete se întâlnesc în semnul Pești. Este vorba de Venus, care deja era, de Marte, care va intra pe 15 aprilie, de Jupiter și Neptun.
Zodia care va avea multe de câștigat în această perioadă!
Pentru a primi numai lucruri bune, trebuie ca cei din zodia Pești să fie deschiși. Nu trebuie să dea cu piciorul la nimic din ceea ce oferă Universul.
„Dacă apare o propunere să mergeţi la un eveniment, într-o vizită, să învăţaţi ceva. Să primiţi tot de la Univers. La un moment dat, veţi vedea că are sens, veţi zice ‘ahaa, de asta a trebuit eu să îmi schimb locul de muncă acolo’ sau ‘de aia a trebuit să merg la evenimentul respectiv’, etc”, explică astrologul, conform DC News.ro.
Săptămâna aceasta, peștii vor fi oamenii potriviți, la locurile potrivite, numai că nu își vor da seama. De aceea trebuie să fie deschiși, încrezători, iubitori.
De asemenea, este foarte important ca acești nativi să își dea seama care sunt luptele în care nu trebuie să stea. Aceste lupte nui îi ajută cu nimic în aceste perioade. De asemenea, trebuie să ne dăm seama care sunt suferințele în care stau și nu duc nicăieri.
Horoscop pești 11-17 aprilie
În această perioadă, peștii au parte de o perioadă în care vor progresa foarte mult și vor crește spiritual. Toate astea se vor întâmpla atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.
Conform astrelor, peștii pot trăi un miracol în această perioadă și pot avea senzația că au o legătură specială cu Divinitatea. De asemenea, ei pot pune punct unei situații ascunse din viața lor sau pot culege roadele financiare ale unei investiții făcute în urmă cu jumătate de an.