Reclamă

Mai multe accidente au avut loc în această dimineață pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre litoral. O serie de mașini au fost implicate în tamponări, însă conform autorităților, nimeni nu a fost rănit.

Imaginile transmise de cei care au trecut prin zonă arată că incidentele au avut loc la kilometrul 175, aproape de Cernavodă. Subinspectorul de poliție Alexandru Andronache, de la centrul Infotrafic, a confirmat la Digi24 că nu au fost persoane rănite.

De asemenea, din cauza temperaturilor extreme din acest weekend, au fost impuse restricții de tonaj pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzi.

În perioada 13.07 – 14.07.2024 (sâmbătă şi duminică), în intervalul orar 10.00 – 20.00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (38 – 39 grade Celsius) – (COD ROŞU) pentru Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, a anunţat CNAIR.

Astfel, autovehiculele cu masa totală mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din judeţele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila.

Exceptate de la aceste restricţii sunt utilajele proprii ale CNAIR, precum şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Autoritățile fac apel la șoferi să respecte restricțiile impuse și să circule cu prudență având în vedere condițiile meteo dificile.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro