Un accident cumplit a avut loc în această dimineață pe DN1, în Bihor. Din primele informații se pare că un autoturism și un TIR s-au izbit frontal. În urma impactului, au fost înregistrate două victime. Din păcate eforturile medicilor au fost în zadar, iar două persoane au decedat.
Accidentul s-a petrecut în această dimineață pe DN1, în zona Aușeu. Un autoturism, în care se aflau două persoane, a intrat în coliziune cu un TIR. Impactul a fost unul extrem de puternic, iar autoturismul a fost făcut praf. Cele două persoane ce se aflau în mașină au rămas încarcerate.
La fața locului s-au deplasat de urgență primele ajutoare. Au intervenit trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, elicopterul SMURD și un echipaj al SAJ.
Victimele accidentului
Atunci când echipajele de salvare au ajuns la fața locului au găsit cele două persoane din autoturism încarcerate, în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, cei doi nu au răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul. Cele două victime sunt o tânără de 20 de ani și un bărbat de 36 de ani.
În urma accidentului, circulația a fost blocată, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„În cursul acestei dimineți, pe DN 1, în afara localității bihorene Aușeu s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism.
În urma accidentului rutier, două persoane, conducătorul autoturismului și un pasager al său, au fost încarcerate. Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetări la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, ambele victime, un bărbat de 36 de ani și o tânără de 20 de ani, au decedat la fața locului”, a transmis IPJ Bihor.