O mașină fără șofer a provocat un accident rutier în intersecția dintre Calea Națională și strada Uzinei a municipiului Botoșani.
Vehiculul a ajuns în intersecție lovind în plin un alt autoturism al cărui conducător tocmai pornise dinspre semafor. Șoferul a declarat, conform Agerpres, că s-a trezit cu mașina în fața sa fără ca aceasta să fie condusă de cineva și că a încercat să evite, dar nu mai avusese timp. Acestuia nu i-a venit să creadă când a observat că șoferul nu-i.
După spusele martorilor, mașina în cauză a fost parcată la câteva sute de metri mai sus decât locul unde s-a produs accidentul și e posibil să se fi pus în mișcare necontrolat din cauză că ar fi sărit din viteză.
Mașina a fost ridicată din intersecție și urmează ca poliția să-l identifice pe proprietar și să-l sancționeze pentru că nu și-a asigurat autoturismul.