Reclamă

Un camion care transporta tuburi de metal şi o cisternă încărcată cu praf de beton s-au ciocnit, joi dimineaţă, în localitatea Ceica, judeţul Bihor, după care au luat foc. Unul dintre şoferi a fost transportat la spital.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a mobilizat la locul accidentului echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi şase echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Gărzii de Intervenţie 1 Mai şi Secţiei Beiuş, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanţă SMURD tip B2, precum şi o autospecială CBRN (de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară), întrucât în urma primelor informaţii primite de la persoanele care au sunat la 112 nu s-a putut stabili natura încărcăturii, ulterior, aceasta din urmă fiind întoarsă din drum. De asemenea, a fost alertat SVSU Ceica, care a intervenit cu autospeciala de lucru cu apă şi spumă din dotare.

”Din fericire, atât şoferul autocamionului, care transporta tuburi de metal, cât şi cel al autocisternei încărcate cu praf de beton, reuşiseră să se autoevacueze din cabine, înainte ca acestea să fie cuprinse de flăcări. Ajunse la locul accidentului, echipajele SMURD au evaluat medical cei doi conducători auto, unul dintre aceştia fiind asistat medical la faţa locului şi transportat ulterior, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, iar celălalt refuzând transportul la spital”, a transmis ISU Bihor.

Incendiul, care a mistuit cele două capete tractor şi a afectat semiremorcile celor două autovehicule, a fost stins în aproximativ 10 minute.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro