Reclamă

Un accident grav a avut loc miercuri seară pe raza județului Sibiu. În coliziune au fost implicate două autocare care transportau 84 de copii.  Pentru a face față unei astfel de intervenții, autoritățile au activat Planul Roșu. Astfel, au ajuns la spital 34 de copii.

Accident grav la Sibiu, cu aproape 90 de persoane implicate, majoritatea copii

Gravul accident a avut loc miercuri seara pe DN 1 pe raza localității Poiana Bradului. Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, desfășurând o mobilizare de forțe uriașă. În coliziune au fost implicate două autocare pline de copii. În total 84 de minori și însoțitorii lor.

„Din informaţiile primite la acest moment, toţi ocupanţii sunt ieşiţi din autocare şi se află în evaluare medicală”, arata IGSU.

Ambulanțele au început să sosească la fața locului la scurt timp după accident. Astfel, copiii care au avut nevoie de îngrijiri medicale amănunțite au fost transportați la spital. Dintre cei 84, au fost duși la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, 34 de copii.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, nu au existat persoane încarcerate. De asemenea nici răniți grav. Cu toate acestea, a fost activat Planul Roșu de urgență.

Pe lângă ambulanțe, echipele de salvare au intervenit și cu două autospeciale de stingere. Totodată, s-au folosit și autospecialele de transport personal și multiple victime. De asemenea, au ajuns la fața locului 4 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ.

”SAJ Sibiu a trimis de urgenţă toate echipajele disponibile în acest moment la un eveniment rutier petrecut pe DN1 pe Hula Bradului, unde două autocare au intrat în coliziune faţă-spate. Din primele informatii este vorba despre 90 de pasageri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani”, confirmă Serviciul de Ambulanță Județean.

Minorii care au ajuns la spital au suferit mai multe traumatisme minore. De asemenea, numeroși copii au făcut atac de panică în urma sperieturii.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro