Reclamă

Pilotul unui avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze de urgență pe o autostradă din Germania. La puțin timp după ce a ajuns pe carosabil, a fost lovit de un șofer de tir român, care nu a mai apucat să frâneze.

Polițiștii de la secția de poliție din Waldfischbach-Burgalben a primit, în jurul orei 12.00, un apel care spunea că un tir și un avion au fost implicate într-un accident pe autostradă.

Un șofer român intrat cu tirul într-un avion. Cum s-a petrecut accidentul

Se pare că motorul avionului cedase în timpul unui zbor din Franța spre Saxonia Inferioară. Pilotul, în vârstă de 72 de ani, a aterizat de urgență pe carosabilul podului Schwarzbachtal, înalt de 100 de metri.

Șoferul de tir român nu a mai apuc să pună frână și s-a ciocnit de partea din față a avionului. Potrivit poliției, pilotul a suferit doar răni ușoare.

Accident bizar în Germania. Un șofer român intrat cu tirul într-un avion. VIDEO
Captură video

Cotidianul BILD scrie că șoferul de tir român a scăpat fără răni. Camionul și avionul sunt grav avariate, iar prejudiciul este estimat la aproximativ 60.000 de euro.

După ce incidentul bizar s-a produs autostrada a fost închisă pentru cercetări și lucrări de curățenie de către pompieri, până seara.

Aeronava fost parțial demontată pentru a putea fi luată de pe șosea. În investigații este implicată și Agenția Federală pentru Controlul Traficului Aerian.


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro