Atacurile rechinilor în apropiere de cele mai luxoase hoteluri din Hurghada vor atrage consecințe. Momentan, autoritățile au luat două hotărâri legate de zonele respective, fapt care va afecta turismul local. Românii nu știu încă dacă mai au ocazia să se bucure de concediile rezervate pentru destinația respectivă.
Accesul interzis pe plajele „morții”
Atacurile asupra turistelor care înotau în Marea Roșie au avut loc la distanță destul de mică de țărm. Mai mult, între locul în care românca și austriaca au fost ucise se întind doar 600 de metri. Trupurile lor ai fost descoperite în sudul orașului Hurghada. Imediat după identificarea trupurilor victimelor, autoritățile au activat un plan de urgență în acest sens. O anchetă amplă a fost deschisă pentru a se stabili circumstanțele exacte în care au avut loc teribilele incidente.
Mai mult, autoritățile au luat decizii care vor afecta în mod cert turismul în zonă. Plajele private din sudul orașului turistic au fost închise fără a se anunța și perioada în care nimeni nu va avea acces acolo.Nu doar turiștii din zonă, ci și localnicii sunt speriați de veștile cumplite.
Nu sunt primele atacuri din zonă
În Marea Roșie au existat și în ultimii ani câteva atacuri de ale rechinilor. Tocmai, pentru ca turiștii să fie protejați sunt impuse o serie de reguli în zona plajelor populate. Oamenii nu au voie să se abată de la traseele marcate, tocmai pentru a fie evitate astfel de situații nedorite.
Deocamdată nu se știe ce decizii noi vor lua autoritățile, dar mii de turiști așteaptă verdictul pentru vacanțele lor. Hotelul de lux unde erau cazate cele două turiste este des frecventat de români. Acesta este destinat exclusiv adulților și oferă servicii de 5 stele.
De altfel, cu siguranță nu doar unitatea de cazare respectivă va avea de suferit. Cel mai probabil majoritatea hotelurilor din zonă vor avea scăderi în ceea ce privește numărul de turiști. Astfel de evenimente tragice scad cu siguranță interesul turistului pentru respectiva destinație.