Abordare integrată a afecțiunilor cardiovasculare la Spitalul Clinic SANADOR

Data actualizării: 03/03/2025

Afecțiunile cardiovasculare necesită o abordare medicală integrată, multidisciplinară, iar Spitalul Clinic SANADOR este un exemplu de astfel de practică. Pacientul este plasat în centrul atenției echipei medicale, beneficiind de acces la metode avansate de diagnostic și tratamente moderne specifice centrelor de excelență.

Echipa Inimii de la Spitalul Clinic SANADOR include specialiști în cardiologie, cardiologie intervențională, chirurgie cardiovasculară și anestezie și terapie intensivă cardiovasculară. Aceștia asigură pacienților un management integrat, oferind soluții terapeutice personalizate.

Consultațiile de cardiologie, efectuate de medici cu experiență, sunt completate cu analize de laborator precise și investigații imagistice performante, printre care ecografii cardiace, angio-CT, angio-RM și scintigrafie miocardică. În funcție de caz, pacienții pot beneficia și de coronarografie sau alte proceduri minim invazive la Laboratorul de Angiografie, care dispune de două angiografe Philips Azurion 7.


După diagnosticare, pacienții au acces la tratamente moderne, inclusiv la intervenții minim invazive. Tratamentul poate presupune medicație, recomandări de schimbări în stilul de viață, monitorizare periodică sau chiar tratament chirurgical și intervențional, conform indicațiilor medicale specifice. Centrul de Excelență în Chirurgia Cardiovasculară Minim Invazivă de la SANADOR, singurul acreditat internațional în România, oferă tratamente chirurgicale minim invazive ce reduc riscul de complicații și impulsionează recuperarea rapidă.

Citește și:

În primul bloc operator complet digitalizat din România, specialiștii desfășoară intervenții chirurgicale complexe cu sprijinul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară de categoria I. Pacienții pot beneficia și de tratamente intervenționale prin proceduri endovasculare avansate, realizate cu echipamente de ultimă generație.

Pentru cazurile complexe, echipa efectuează proceduri cardiovasculare hibride, combinând tratamente chirurgicale cu cele endovasculare, gestionând astfel multiple afecțiuni concomitent, reducând riscul anestezic și riscul de complicații postoperatorii.

În concluzie, Spitalul Clinic SANADOR își dedică resursele și expertiza îngrijirii cardiace integrate, contribuind semnificativ la îmbunătățirea vieții pacienților cu afecțiuni cardiovasculare.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨