După ce Teo Trandafir a anunțat în cadrul emisiunii pe care o moderează că intră în vacanță, s-au tot speculat motivele care au dus la această decizie. Se pare că la mijloc ar fi vorba mai degrabă de un concediu forțat, întrucât este posibil ca emisiunea să nu mai fie difuzată din toamnă. Cât despre salariul pe care îl primea Teo Trandafir, suma nu este deloc de neglijat.
Câți bani a primit Teo Trandafir de la Kanal D
Din anul 2013, Teo Trandafir a prezentat emisiunea de la Kanal D, care acum se poate transforma doar într-o amintire. Deși în comunicatul oficial, postul Tv precizează că este vorba doar de o vacanță, lucrurile nu stau chiar așa.
Se pare că Teo Trandafir negociază cu șefii turci pentru a un alt format. Chiar și așa, nimic nu e sigur. În ultimul an, emisiunea „Teo Show” nu a mai înregistrat audiențele record cu care s-au lăudat în anii de pandemie.
Conform fanatik.ro, salariul brut al lui Teo Trandafir era de 6.000 de euro. După ce statul impozita veniturile, Teo Trandafir primea 4.000 de euro pe lună. La un calcul simplu, vedeta de la Kanal D încasa în fiecare sezon 50.000 de euro. În cazul în care prezentatoarea Tv și șefii turci nu vor ajunge la un numitor comun, Teo Trandafir va pierde bani frumoși.
Totuși, sunt șanse ca emisiunea să revină din toamnă, dar într-un alt format, mult mai atrăgător. În ultimul an, emisiunea prezentată de Teo Trandafir nu a mai înregistrat audiențe la fel de mari. Producții precum „Mireasa” și „La Măruță” au câștiga teren pe același interval orar în care era difuzată și emisiunea de la Kanal D.
De altfel, s-a încercat o „resuscitare” a emisiunii. „Teo Show a suferit mai multe emisiuni. De la unele vedete care nu mai fost invitate pentru că nu țineau telespectatorii în fața micilor ecrane până la abordarea unor subiecte ce ține de lifestyle, șefii turci ai prezentatoarei Tv le-au încercat pe toate.