Reclamă

Klaus Iohannis, președintele României din 2014, este o personalitate politică destul de controversată care lasă foarte puțin să se vadă despre propria persoană, mai ales atunci când este în public. Dar ce spus specialiștii despre gesturile pe care le face și nu le observă nimeni.

De curând, un specialist a analizat ce face Klaus Iohannis cu verigheta atunci când, de exemplu, ține o conferință de presă. Acest fapt ar putea, în orice moment, să îi afecteze imaginea.

Gestul bizar pe care Klaus Iohannis îl face cu verigheta

În contextul summitului NATO de săptămâna trecut de la Bruxelles la care a participat împreună cu premierul Nicolae Ciucă, președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs despre importanța întăririi prezenței Alianței în România, la Marea Neagră și pe întreg flancul estic.

Paul Herinean, profiler de profesie, a analizat limbajul nonverbal al șefului statului și a vorbit despre gestul președintelui de a-și roti verigheta atunci când se adresează oamenilor.

„Mimica este controlată destul de bine. În schimb, aici trebuie să ne focusăm, aceasta este zona care trădează anxietate în ceea ce îl privește pe domnul președinte Iohannis.

Gestul acesta arată autenticitate în momentul în care vine cu mâna dreaptă. În legătură cu gestul de a-și roti verigheta sunt două componente, indicatori non-verbali generali de anxietate, se raportează la faptul că chiar dacă este președinte de stat, sunt niște momente mai tensionate și atunci nu putem corela acest indicator cu contextul respectiv, asta ține de tipologie”,a precizat specialistul, potrivit Impact.ro.

Abia acum s-a aflat! Ce face, de fapt, Klaus Iohannis cu verigheta atunci când e în public
presidency.ro

Gestul ar putea indica probleme pentru România în contextul crizei din Ucraina

Profilerul este de părere că gestul de a își roti verigheta ar putea avea legătură cu tensiunea de la granița cu România, în contextul războiului din Ucraina.

„Trebuie să avem în vedere că este totuși la conferință de presă, face anumite declarații și spun acest lucru pentru că țin să cred că anxietatea este generată de situație din cauza faptului că din când în când vine cu mâna dreaptă, așa cum vedeți și degetul mare este orientat în sus, ceea ce arată autenticitate.

(…) Situația este tensionată, nu vorbim despre o discuție relaxată între două persoane, este un summit NATO pe probleme de securitate, deci intrăm în acest cadru general al indicatorilor în care există o anumită tensiune.

Dar, vă spuneam, eu aș pune accent pe tipul acesta de indicator care ne arată autenticitatea și aici, din nou, apar palmele arătate, ceea ce ne arată că mesajul verbal aș președintelui Iohannis este în concordanță cu ceea ce ne transmite în plan non-verbal. Este sincer, este autentic”, a spus mai Paul Herinean potrivit aceleași surse.


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro