Cu toate că au fost printre cele mai apreciate și iubite cupluri, Pique și Shakira s-au despărțit. Cei doi au fost împreună pentru mult timp. Însă, nimeni nu știa cu adevărat care a fost motivul separării lor.
Vestea cum că Shakira și Pique s-au despărțit a venit ca un trăsnet pentru fani. Cei doi s-au despărțit după o relație de mai bine de 11 ani. Însă, nimeni nu știa care este adevăratul motiv pentru care cei doi au ales să meargă pe drumuri separate.
Motivul pentru care Shakira și Pique s-ar fi depărțit
Fostul cumnat al Shakirei are o nouă ipoteză în ceea ce privește separarea celor doi. Aceștia au fost împreună timp de mai bine de 11 ani și au împreună doi copii, în vârstă de 7 și 9 ani. La începutul lunii, cei doi au oficializat despărțirea, însă care a fost exact motivul despărțirii?
Presa spaniolă a scris cum că Pique ar fi înselat-o pe artistă, iar acesta ar fi fost de fapt motivul. Însă, fostul iubit al uneia dintre surorile artistei a spus că cei doi s-ar fi certat din cauza banilor, iar acesta ar fi fost de fapt motivul principal.
„O persoană apropiată lor mi-a zis că a fost o problemă de natură economică între cei doi. Se pare că Pique i-a cerut bani Shakirei pentru o investiție, iar familia artistei a refuzat să-i da bani. Nu au amestecat banii cu relația”, a dezvăluit Roberto Garcia, fostul cumnat al Shakirei.
Ce poreclă i-au pus prietenii lui Pique fostei sale iubite
La puțin timp după ce Pique și Shakira s-au despărțit, presa spaniolă a scris despre porecla pe care Shakira a primi-o din partea prietenilor fostului ei iubit. Lorena Vasquez, jurnalista spaniolă, a dat mai multe informații despre relația dintre cei doi.
„Toți cei din anturajul lui Pique o știau pe Shakira drept «La Patrona» (n.r- Patroana) pentru că nu avea o atitudine plăcută față de prietenii fotbalistului. Nu s-a împrietenii cu amicii de-o viață a lui Pique, nici cu celelalte soții alte jucătorilor Barcelonei. Asta a fost o problemă pentru cuplu încă de la început.
Shakira a arătat de multe ori că nu se simte bine în Barcelona, unde nu are foarte mulți prieteni. Cea mai bună prietenă a ei era mama lui Pique, cu care acum nu mai are o relație bună. Vrea să evite presa și crede că cea mai bună modalitate este să se mute la Miami. Nu mai are nicio legătură cu Barcelona”, notează spaniolii.