Recent, în carul emisiunii „Splah! Vedete la apă”, Maria Constantin a fost cerută în căsătorie. După o relație de trei ani, iubitul ei și-a luat inima în dinți și a pus marea întrebare. Nunta va avea loc anul viitor, însă Maria Constantin este deja gata. Aceasta și-a pregătit rochia de mireasă de acum cinci ani, chiar înainte și de a începe relația.
Maria Constantin se îndreaptă către a treia căsnicie și este sigură că de data aceasta norocul îi surâde. Relația cu Robert Stoica pare că merge foarte bine, iar anul viitor își vor unui destinele. Artista s-a apucat deja de pregătirile de nuntă, însă în privința rochiei de mireasă nu trebuie să își facă griji. Se pare că o are pregătită de mult timp și este gata să o îmbrace.
Cel care se va ocupa de rochia de mireasă este designer-ul Florin Burescu, un bun prieten al artistei. Cei doi au pus toate lucrurile la punct. Modelul îl știu, materialele sunt și ele, iar în ianuarie se va da drumul la treabă.
„Categoric, eu sunt cel care o va îmbrăca. Noi avem rochia pregătită dinainte de a avea ea o relație. De 5 ani o avem pregătită. Este ceva stabilit, nu e ceva extravagant, dar în același timp e ceva unic. Orice femeie are rochia ei acolo în minte. Dacă la celelalte am făcut așa pe repede înainte, asta este studiată la milimetru.
Din ianuarie am stabilit că ne vom apuca de ea. Trebuie să o lucrăm în detaliu, pentru că se lucrează foarte mult la mână. Este din dantelă franțuzească, iar aceasta este cea mai dificilă dantelă. Are nevoie de o atenție mai sporită.”, a declarat Florin Burescu, potrivit WOWbiz.ro.
Maria Constantin, pregătiri de nuntă
Maria Constantin deja a început să se gândească la marele eveniment și a venit cu o ideea inedită. Se pare că artista intenționează să scoată o piesă special pentru dansul mirilor. Însă asta nu e tot, va folosi melodia pe post de invitație online la nuntă.
„Foarte bine mă simt cu inelul pe deget. Chiar acum vorbeam cu băieții din trupa mea și chiar vreau să scoatem o piesă strict pentru dansul mirilor. Care să fie cântată la nunta noastră și care va fi ca un tip de invitație online.
La anul va fi nunta, încă nu am stabilit data. Trebuie să ne interesăm de local și așa mai departe. Vom vedea mai târziu ce urmează. Sunt super fericită. Nu mă așteptam la treaba asta, nici măcar nu am bănuit. Nu am avut nici cea mai mică bănuială că asta urma să se întâmple.”, a declarat Maria Constantin.