Reclamă

Abi Talent este unul dintre cei mai controversați cântăreți din România. De-a lungul timpului, tânărul a primit o mulțime de valuri de hate atât pentru muzica pe care o cântă, cât și pentru atitudinea lui în privința oamenilor. Ei bine, de data aceasta, Abi și-a surprins plăcut fanii. 

Dacă până acum Abi a marcat negativ prin aparițiile sale în public, de data aceasta, tânărul și-a schimbat total atitudinea și a empatizat cu oamenii care suferă de de diferite probleme.

Abi, schimbare totală de atitudine

În cadrul unui interviu, tânărul și-a arătat empatia față de oamenii cu probleme. Mai mult, acesta a încurajat persoanele în cauză și le-a dat sfaturi neașteptate. Fenomenul internetului și-a surprins fanii prin maturitatea și empatia de care a dat dovadă. Tânărul a ținut să le transmită oamenilor care suferă și se simt complexați din cauza acneei, greutății corporale, orientării sexuale că e ok să fii așa și să încerce să se simtă bine în pielea lor.

„Pe calea asta, vreau să transmit tuturor copiilor și adolescenților că e ok să ai coșuri, acnee. Și eu am avut pe la 16 ani. E ok să fii gay, e ok să fii gras și să-ți trăiești viața fix cum vrei tu. Contează doar să te simți tu bine în pielea ta. Asta vreau să înțeleagă lumea și vreau să ia ca exemplu de la mine.”, a mărturisit artistul în cadrul unui interviu.

@ionmotivatorul Abi ne explica cat de mult conteaza sa ne simtim bine in pielea noastra. #foryou #fy #xyzbca #motivatie #Romania #ionmotivatorul #abitalent #babyabi ♬ sunet original – ION MOTIVATORUL

Abi a suferit din cauza discriminării în copilărie

„Să spun cum am ajuns eu să mă las de şcoală. Până a ieşit tata de la puşcărie, profesorii mă făceau să mă simt prost, mă întrebau ce a făcut tata la puşcărie. De faţă cu toţi colegii mei. Mi-a zis profesoara de matematică la un moment dat să mă prefac că sunt în şatră cu bulibaşa.

Vreau să îmi spună lumea că sunt o persoană care poate schimba prin infleunţa pe care o are. Am trecut prin multe chestii. Sunt mulţi care sunt singuri. Sunt mulţi care au probleme ori cu banii, ori cu părinţii, ori cu şcoala. Vreau să înţeleagă că nu sunt singuri. Eu încerc să fac nişte schimbări.”, a mai povestit artistul.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro